Hai să ne imaginăm o lume într-o singură nuanță. Nu prea s-ar distinge ai zice. Dar o lume într-o singură culoare ar avea mai multe nuanțe și, prin urmare, nu este ceva imposibil. Ba chiar s-ar putea să ne placă.
Încă privesc în culori. În toate culorile!
M-am gândit, însă, că nimeni nu s-a apucat până acum să scrie pe blog într-o singură culoare. Să împartă ideile în nuanțe și să scoată tot ce e mai bun dintr-un spectru coloristic limitat.
Am stat să analizez ce opțiuni există și am ajuns la concluzia că sunt atât de multe subiecte pe care le-aș putea analiza păstrând un mod de abordare inedit.
Așa că iată-mă! O voi lua puțin treptat… poate voi mai scăpa și câte un articol multicolor pe ici pe colo… însă cred că va fi un experiment deosebit și vom descoperi noi nuanțe de mov.
Sunt curioasă cât pot să o țin astfel și voi vedea ce subiecte voi găsi în o singură culoare predominantă.
Avem în primul rând culoare și istoria ei, dar avem și alimente, plante, haine, accesorii de toate felurile, seturi de mobilă pentru living sau mobilier pentru fiecare parte a casei, stiluri de viață si semnificații culturale, semiotice. Asta e doar o simplă enumerare. Stai să vezi ce îți pregătesc. E într-o varietate de nuante de violet.
Și în fond… de ce nu? E ca și cum aș amenaja o casă, aș mobila fiecare colțișor din ea, ca și cum mi-aș face ordine în gânduri, în suflet, mi-aș alege un stil de viață, o viziune, o garderobă… o orice face parte din trăire. Partea interesantă este că fiecare dintre noi dorește la un moment dat să se reinventeze. Nu mulți reușesc. Alții vor dar aleg să rămână pe loc. Dar eu cred că asta trebuie să fac. Să nu mă mai ascund. E timpul să iau cuvântul.
Acesta este un experiment în care pornesc după mai multe căutări ale identității și în care am abordat o mulțime de stiluri. Am scris mult de-a lungul timpului, însă cred că pot mai mult… și mai altfel.
Sunt 13 ani de când scriu pe acest blog care a fost mov dintotdeauna. Sunt tentată să îți spun că blogul va fi acompaniat și de un vlog pe canalul meu de youtube. Deși încă nu am postat filmulețe mov recente, te invit oricum să mă vezi cum mă prostesc la microfon zicând că pot cânta. Unii spuneau în vremurile bune că pot… rămâne de văzut ce părere ai și tu.
Fun fact!
Am găsit în căutările mele o carte numită Criptograful, scrisă de Mai Jia și publicată la editua Trei. Partea interesantă despre această carte este că personajul principal este chitit să dezlege celebrul și mult prea complexul Cod Violet. Este clar o carte pe care vreau să o citesc din motive evidente și sunt tare curioasă care e povestea completă.
Trecând peste această mică descoperire, am aflat că a existat în realitate, în Al Doilea Război Mondial un aparat de decodificat pentru spionaj numit Purple.
Desigur. Asta este doar o fărâmă de idee cu privire la noua mea abordare violet. Voi reveni cu siguranță și asupra acestui subiect.
Metaforic vorbind… m-am apucat să descifrez codul Violet.
Hai să vedem cum va evolua. Numai nuanțe și-o culoare.
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”true” button_on_newline=”false” submit_button_text=”GO” custom_font_size=”14px” custom_border_radius=”7″ custom_border_weight=”1″ custom_button_width=”70px” custom_padding=”9″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”has-14-px-font-size has-typology-bg-border-color” email_field_classes=”has-14-px-font-size has-typology-bg-border-color” show_only_email_and_button=”true” success_message=”Thank you.”]
Ce idee fascinantă! Abordarea ta de a explora lumea printr-o singură culoare este cu adevărat unică și captivantă. Sunt nerăbdător să descopăr toate nuanțele de violet și să văd cum reușești să transformi fiecare subiect într-o poveste colorată.