Te-ai aștepta vreodată să fac ceva ce nu e gândit dinainte? Dar ce te faci când e prea multă dezbatere în creier? Ce se întâmplă cu sinele? Ce se întâmplă când vrei o schimbare? Dar când schimbarea înseamnă din nimic în mai puțin nimic?

Nu sunt genul acela de persoană care se ațâță ușor. De fapt nici nu știu de ce mă simt uneori atât de tentată de unele decizii.

Iată că a venit momentul de a mă imagina încă o dată pe culmile unui proiect pe care l-am considerat de fiecare dată o provocare la fel de tentantă precum un ecler cu ciocolată într-o zi de post și mă tem uneori să nu devină precum un pahar de apă într-o zi toridă.

Mi-e cald, mi-e frig și mă gândesc că o schimbate de peisaj este ceva ce am nevoie. Nu știu dacă voi apuca decembrie, însă trebuie să schimb ceva la mine și în mine. Iată provocarea de toamnă. Să vorbesc cu mine și despre mine printr-o asiciere de cuvinte pe care nu le mai rostisem de mult: Super și Blog. Și când le voi alătura îmi voi desfăta tentația și voi satisface curiozitatea cititorilor mei. Voi cuceri așteptările mele de a mă juca puțin de-a cuvintele. Mă voi juca puțin de-a alte cuvinte față de cele pe care le folosesc in fiecare zi. Și voi zâmbi. Voi respira. Îmi voi scoate din sistem lucrurile care mă intrigă.

Te aștept în căutarea mea de sine. Te aștept să mă inspiri. Te aştept să îmi cauți cunvinte cheie și să le interpretezi.

Mă aștept să fiu cu minte… nu cuminte. Voi sfida regulile pentru mine. Voi întoarce casa pe dos și voi crea elixire. Câte unul pentru fiecare probă.

Voi citi printre cuvinte și mă voi procopsi cu puțin mai multă cunoaștere. Voi crea rânduri, rânduri de iubire, exaltare, visare, rațiune și irațiune.

Sunt eu. Mereu eu. Chiar dacă eu mă schimb, evoluez, involuez și apoi mă întorc la evoluție. Cresc, descresc și mă propag de parcă aș fi regina social media. Intimidez precum tigara un adolescent. Ai simțit vreodată asta? Poate.

Dar hai să închei acest delirum tremens psihidelic că doar nu vreau să mă stric de la început. Hai să ne jucăm. Eu ma bag. Aș zice Leapșa, dar cred că prefer să îmi dau tot mie provocare. Hai că miroase a Superblog în toamna asta. Toamna nu se numără bobocii, ci se numără cuvintele. Tu ce zici?