Au trecut multe zile de cand nu am mai scris. Nu. Nu m-am plictisit de scris. Ce chestie va trece prin cap… Pur si simplu ma simt pe o alta planeta de la un timp. Sunt obosita. S-au adunat atatea si nu mai am putere sa fac fata. Nici nu mai visez la ce visam odata. Si ce visam?

Ma uit in jurul meu, cliseistic vorbind, si nu vad decat niste nimicuri. Amintiri? Cu siguranta. Traiesc din amintiri. Fiecare obiect din camera asta are o poveste de spus. Una incrucisata cu a mea.

Nu fac nimic, si totusi, privesc cum ma dezintegrez spiritual. Imi plange sufletul de neputinta de a face ceva. Am mustrari de constinta pentru lucruri care nu conteaza. Pentru nimicuri. Ma simt asa vinovata ca sunt si uneori ma confrunt cu durerea cea mai mare. Nu stiu daca ma complac sau nu in singuratate.

Asa sunt de mica. Fug de lume. Evit sa ies din casa daca nu trebuie neaparat. Uit de mine, ca sunt om. Cred ca meditez, desi nu stau decat cu ochii in tavan si nu spun nimic. E haosul meu linistit.

Sunt slaba. Nu stiu ce rost am. Sunt doar un om inchis care urla.zapada