Studiez si utilizez limba engleza de mai bine de 20 de ani, adica din clasa a II-a. Am trecut de la melodia Old Mc Donald had a farm pana la filme urmarite fara subtitrare. Iar un astfel de drum este plin de peripetii.

Astazi doresc sa iti impartasesc o parte dintre ele.

Prima mea profesoara de engleza (cred ca se numea Andra, nu mai stiu sigur) era tanara si vesela mereu. Imi aduc aminte ca ne invata engleza prin joc si cantecele si noi invatam cu mare mare drag pentru ca notele bune le trecea pe lucrarile de control cu pix cu aroma de capsune. Eram in stare sa numar in engleza pana la 100 (desi nici in romana nu numarasem atata pana atunci).Voiam sa primim pretioasa semnatura in roz cu aroma de capsune. Aveam si nume de cod la curs. Al meu era Lucy si imi placea mult simplitatea sa.

A mai trecut un an sau doi si-ntr-o vacanta am decis sa imi creez un soi de caiet reminder cu ce invatasem in primii ani de engleza. Zis si facut! Am luat un caiet – vocabular si am trecut in el lucruri care astazi imi par cumva minimale… insa atunci erau importante si am tinut neaparat sa il creez din minte, nu cu ajutorul vreunui manual, sa vad ca am retinut ce era necesar.

Ehee… toate bune si frumoase la acea vreme. Recent am gasit caietul intr-un dulap cu manualele mele vechi si l-am rasfoit curioasa. Si mi-au cazut ochii peste ce acum se numesc articole hotarate, nehotarate. Nu am avut probleme sa explic ce este “a” si “an” prin traducerea logica “o” si “un”. Totusi, cand am ajuns la “the”, am scris ca acest cuvant nu se traduce in limba romana. Am insa o scuza: eram prea micuta sa stiu ce sunt alea articole si intre timp m-am mai lamurit cu gramatica limbii engleze.

Si au mai trecut cativa ani de engleza.

Consumam desene animate pe banda rulanta iar ai mei au fost nevoiti sa taie cablul pentru a nu mai accesa Cartoon Network…singura sursa la vremea aceea de engleza aflata la indemana mereu…poate prea mereu.

Am spus Adio Scooby Doo where are you… si m-am reintors la cursurile Splash. Aveam o profesoara blonda, cam batrana, cu par blond si lung si care semana surprinzator cu o vrajitoare. Avea niste pantofi roz deschis pe tocurile carora ii tremurau picioarele si ne amuzam teribil. Ne-a organizat un fel de serbare cu ocazia Halloweenului in care trebuia sa avem toti un fel de roluri. Eu mi-am facut propriul show televizat numit “The Which Witch”. Evident ca m-am imbracat in vrajitoare. Tot aceasta profesoara de engleza ne punea a facem diverse proiecte pe planse. Le mai am pe undeva pe la parinti.

In partea a doua a scolii generale am avut alta profesoara, bruneta de data asta, careia ii spuneam Teacher. Logic. Problema este ca, desi invatam la cursuri si am avut o singura data media 9 la ea, a reusit, cumva sa ne ameteasca gramatica in minte. Am  ajuns si mai in ceata cam pe cand am studiat engleza in liceu. Stiam engleza din instinct, insa verbele erau terorizate tare. Aveam o mare nemultumire caci nu intelegeam nimic pentru cate o testare. Eram atat de confuza de timpurile verbale incat intr-o zi, la nervi, am inventat “mama si tatal” verbelor in engleza, timpul “past present”. Daca mai adaugam si “continuous” cred ca ii faceam in ciuda si lui Shakespeare insusi.

Prin urmare, relatia mea cu verbele a devenit mai mult “urechea nu ma minte”.

Si-am ajuns la facultate, unde am avut doi profesori. In primul an am avut un profesor extraordinar, destul de batran. Am apreciat, insa, ca ne-a invatat sa facem distinctia intre engleza britanica si cea americana. Si in plus, nu ne permitea sa le amestecam…. ori una, ori alta. Din nefericire, profii buni ne parasesc destul de repede. Am ajuns apoi pe mana unei dom’soare care la curs ne traducea banalitati de tipul “house”, insa rata de fiecare data cuvinte al caror sens nu il intelegeam. Si, ce-i drept nici sa le scriem corect nu prea reuseam. As putea sa consider ca a fost cumva o pierdere de vreme, daca nu as lua in calcul faptul ca am invatat, totusi, sa scriu corect o stire in limba engleza.

Cam aceasta a fost, pe scurt povestea mea in relatia cu limba engleza. Sunt totusi fericita ca in copilarie, tata lucrand la facultatea de limbi straine, ma lua in vacante la diverse proiecte organizate de studenti la engleza si profesori britanici pentru fixarea vocabularului. Asa am invatat cum se spune “arici” pentru prima data si am interpretat-o pe Kate Moss intr-un soi de simulare de conversatii dintr-o sala de judecata. Au fost niste cursuri foarte fun si utile…desi aveam cam jumatate din varsta colegilor de curs.

Engleza este utila

Chestia este ca engleza ne urmareste peste tot. Avem o multime de filme, muzica, carti, neologisme, computerul, internetul. Nu vom avea mereu acces la “copiaza, decupeaza, lipeste”. Un curs de limba engleza este util oricand si oricui, indiferent de nivel. Desi am invatat destula engleza, abia cand am inceput sa lucrez cu tot felul de clienti din strainatate, am realizat ca fac greseli stupide de acorduri, verbe. Desi consider ca am un vocabular decent, sunt nevoita sa caut cuvinte pe google pentru a-mi completa informatia.

Timpul nu tine intotdeauna cu noi si de aceea sunt de pare ca un curs de engleza pentru toti sustinut in online este o solutie foarte buna. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand exista un feedback rapid si mai ales un profesor… Unul real si care iti explica direct ce poti imbunatati, unde gresesti si de ce gresesti. Si acum am un regret… faptul ca la Bac, la Engleza oral, am fost corectata de doua ori ca am zis woman in loc de wemen. Well… se mai intampla… invatam din toate si cu prina determinare ajungem cei mai buni la Engleza.