A trecut o “eternitate” de cand scriam. Imi e atat de dor de timpul pe care il aveam prin liceu. Mi-l petreceam scriind. Gandeam mai simplu, mai liber si eram mai visatoare. Scriam poezii facile dar incarcate de sentimente, ma indragosteam in fiecare zi de altcineva sau altceva. Acum nu mai scriu, iar daca scriu, ma critic dur. Critic dur si poeziile altora. Ce a ramas din mine? Sunt rece. Nu mai simt poezia, o vomit. Mi-e dor, atat de dor sa imi vad numele scrijelit in vreo revistuta online sau poate o antologie pierduta. Aceleasi foi, aceleasi vise le traiam mereu. Acum mi-am indeplinit visele. Si ce a ramas? Poezia s-a dus. Vise nu mai am…
Mi-e dor de radio. Stie el ce radio este. Poate ca prea multa dorinta strica…Ce frumos era sa am emotii inainte de fiecare intrare in direct, sa ma mandresc cand mi se multumea pentru materialul realizat. Poate ca nu eram cea mai buna. Defapt stiu asta, dar visam si eu ca un copil ca intr-o zi, daca voi fi cuminte si voi face treaba care mi se inmaneaza, voi urca pe punte. Timpul a trecut si eu m-am tot simtit eliminata. Priveam cum altii vin si eu plecam… In final, nici nu s-a simtit lipsa mea. Poate ca o fi mai bine, nu stiu. Am un nou viitor in radio. Chiar imi zicea cineva: “De ce ai renunta la un radio in FM pentru un radio online? Da…o fi o prostie. Norocul meu e ca viitorul suna bine si imi place cum suna.
Ce frumos poezeam la umbra chitarii…ce frumos era sa canti cu oameni veseli. Ce frumos era sa te simti primita intr-un loc unde se nasc poeziile. Ce frumos era sa visez ca intr-o zi…
Si acum am ajuns la o oarecare maturitate mentala care nu imi mai permite sa visez. La ce bun. Acum, dupa atata timp, ma simt “goala si atat de plina,sunt rece si atat de calda…”
Am totul…si m-am golit.
Unde sunt visele mele?
[vodpod id=ExternalVideo.769137&w=425&h=350&fv=]
1.Esti tanara Andreea, ti-am mai spus-o. Nu e timpul sa gandesti asa, nici cazul.
2.Cred ca e unul dintre cele mai bine scrise , daca nu cel mai bine scris post de pe blog. In consecinta…poezia traieste 😉
Scriam și eu când eram mai mic și mai tâmpit, însă nu poezie, ci proză. Am urât poezia dintotdeauna. N-am înțeles și nici până astăzi n-am reușit să înțeleg de ce trebuie să întortochezi cuvintele pentru a spune un lucru simplu. Cert e că nu-mi terminam niciodată cărțile. Le lăsam de izbeliște, apoi formatam hard-disk-ul și totul se pierdea.
Aș vrea totuși să învăț să cânt la chitară. Acasă am două, una rece și alta electrică, dar le țin pe post de mobilă. Cea rece mă enervează, iar cea electrică m-a curentat și de atunci n-am mai pus mâna pe ea. 😀
Boy : Idem , proza mi se pare superioara prin dedublarea constanta si incercarea de obiectivizare. E prea usor sa scrii ce simti construind imagini lucru care nu se aplica in cazul poeziei lui Sandy :P.
Hei, visele tale se implinesc cand bati din palme sau cand clipesti… asa ca fa-o mai des 😀
he he…nu mai am doar 18 ani..
[…] Blogul s-a mutat pe http://www.sandydeea.ro . Puteti comenta si viziona acest articol aici: http://sandydeea.ro/2009/01/09/imi-e-tare-dor/ […]