Anii trec, primaveri se duc… iar eu imi aduc aminte despre calatoria numita radio. Sa tot fie vreo sase ani de atunci, insa imi aduc aminte cu drag de acele vremuri ce par, cumva, de mult apuse.
Am dat prin albumul de fotografii peste o poza foarte draga mie, poza ce a marcat lansarea emisiunii pe care am prezentat-o timp de un an. Se numea Exploratorii si era acel gen de emisiune pentru copii care prezenta o tara de la partea geografica pana la cea istorica si culturala. Era o calatorie de trei ore in care strabateam in lung si in lat diverse tari pline de splendoare si culoare. Eram fascinata de cate lucruri mnunate aflu despre diverse locuri si eram absolut bucuroasa sa ofer sugestii de calator
ie cunoscutilor. Eram Andreea Exploratoarea si eram mereu pe fuga pentru a prinde un autobuz sau un avion pentru a ajunge iute la urmatoarea destinatie.
Timp de un an am calatorit virtual in doua continente, Europa si Asia, in toate judetele Romaniei, Am aflat curiozitatii despre vacante la munte sau la mare, despre cele mai frumoase fenomene naturale, sau cascade, sau pesteri… Erau acele gen de povesti pe care le poti citi si aici.

Si totusi… in acea perioada am concuzionat ca am calatorit in acele destinatii doar in vis… prin fotografiile diverse si cu ajutorul imaginatiei… iar eu desi stiu multe, nu pot spune ca le-am trait. Poate ca la radio eram mereu vesela si de-a dreptul credibila, insa numai eu stiam ca vorbesc doar din informatii documentate. Ce-i drept,in fiecare zi ma trezeam cu noaptea in cap sa imi documentez emisiunea de parca as fi plecat realmente in acel loc. Cautam informatii despre vremea de acolo, despre oameni, despre celebritatii si traditii si multe alte lucruri interesante pe care multi dintre cei ce calatoresc le afla in cel mai bun caz abia cand au ajuns acolo.

Am fost atat de atasata de acest proiect minunat, incat pana si disertatia am facut-o pe subiectul emisiunii.

Insa in acea perioada s-a trezit in mine sufletul calator si de la calatoria cu gandul, am trecut la calatoria cu…. hmm… piciorul?!

Tot ce stiu despre arborele meu genealogic poate fi scris intr-o fraza destul de scurta.

Bunicul meu era de la Sibiu, iar strabunicul plecase de acasa spre Sibiu de pe undeva de prin Maramu’. Ce-i drept, documentare am facut putina in acest sens si am gasit o concetratie destul de mare de persoane cu numele de familie Vraja in acea zona, insa pana acolo nu am ajuns niciodata sa cercetez.

No… toate bune si frumoase… daca sa merg pe meleagurile nordice nu am reusit, mi-am luat inima in dinti si am plecat de capul meu la Sibiu. Simteam cum acest oras ma cheama, ma atrage intr-un mod irezistibil si vazand ca nu e nimeni care sa vrea sa mearga in aceasta calatorie alaturi de mine, am plecat singura in cel mai departat loc in cae fusesem in toata viata mea de pana atunci. Acest moment a insemnat pentru mine cea mai intensa rebeliune si, as putea spune, calatoria vietii mele.

Nu stiam peste ce pot da acolo

Bagajul era mai greu decat mine si totusi am avut curaj sa plec spre necunoscut. Cele 6 ore cu autocarul au fost ideale pentru a gasi un loc de cazare ieftin si curat. Nu voiam mai mult pentru doua nopti de cazare.

In aceste trei zile am reusit sa vizitez cam 75% dintre obiectivele oferite in oras si am strabatut intreg centrul istoric al Sibiului. Am scris despre calatorie de mai multe ori, insa acest articol cred ca rezuma destul de bine calatoria pentru ca, vorba ceea…ce sens ar avea sa ma repet. Daca vrei sa mai citesti si despre alte calatorii deosebite, iata categoria mea special dedicata calatoriilor.

Ei… concluzia este ca a fost o calatorie deosebita prin care am descoperit cat de ardeleanca sunt in sange si in suflet. As fi spus sibianca, insa povestea nu isi are radacinile tocmai acolo.

Si pentru ca ideea de arbore genealogic este tot mai dezbatuta, am dat peste un mic concurs numit The DNA Journey prin care poti avea sansa de a descoperi locul de unde ti-au crescut radacinile si cu putin noroc poti chiar sa il vizitezi.

Articol redactat in cadrul competitiei Spring Superblog 2017.