Am fost la vizionarea filmului Lupu in cadrul “Noptii albe a cinematografiei romanesti”. In cinematografe va fi lansat abia pe 4 octombrie.
Trebuie sa recunosc faptul ca am fost usor subiectiva si cred ca am dat destul de multe spoilere pentru ca nu m-am putut abtine. Daca vrei sa citesti o recenzie si totusi sa vezi filmul, citeste o recenzie ceva mai obiectiva (de aceasta data) la Emil Calinescu.
Filmul se anunta deosebit ca fiind ultimul film in care a jucat Sergiu Nicolaescu.
Synopsisul Cinemagia suna cel putin interesant:
“Ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndr?goste?te pentru prima dat?? Lupu tr?ie?te cea mai stranie var? din via?a sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipe?te de el pe holurile întunecate ale blocului e posibil s? nu existe ?i tat?l mort îi cere ajutorul din camera al?turat?.”
Realitatea, insa, a fost ca dupa primele 5 minute ale filmului aveai deja motive sa parasesti sala.
Ce ai putut vedea in aceste prime 5 minute pentru a te convinge? Pai nu are nici un sens sa ma ascund dupa tufis: patru buci si o “laba”. Ok. Dupa ce toata sala a exclamat un “WTF!” in cor, am decis ca voi rezista pana la fnalul acestui film romanesc.
Am incercat sa ii gasesc firul narativ, desi, zau nu stiam daca sunt in amintitile baiatului sau in prezentul lui. La inceputul filmului am aflat ca tatal lui Lupu a murit de doi ani si jumatate si apoi m-am trezit ca el e viu si ii cere ajutorul…ca mai apoi sa vad cum pustiul il scuteste de chinul de a fi un tata invalid. Ah da! Si maica-sa avea un iubit si noaptea Lupu auzea sunete din camera alaturata.
O alta poveste este cea cu Sergiu Nicolaescu care joaca rolul care ii pune cel mai prost in valoare ultimul rol din cariera. Privesti un mosulet care abia se misca si care pare usor senil si isi asteapta sfarsitul. Chiar nu as fi vrut sa mi-l amintesc asa pe regretatul regizor si actor, mai ales ca acest rol l-a jucat cu mai putin de o luna inainte sa moara in realitate…parca ar fi cobit,zau. Nevasta lui din film in prima aparitie cade pe scari si apoi e bine merci prin casa. Ce nu am inteles este cum a ajuns Lupu sa locuiasca intr-o camera a batranilor in a doua parte a filmului.
Un alt aspect cel putin hilar a fost ce priveau personajele la televizor. Era deja enervant si atat de repetitiv. Deci toti se uitau la un documentar tip National Geographic care vorbea despre relatiile dintre animalele si oamenii din Africa. Aceeasi voce de narator in toate secventele. Ok, am inteles ca nu au putut cumpara drepturile pentru mai multe filme, sau a vrut regizorul sa reliefeze ceva cu taman acest documentar, insa puteau sa ia macar un documentar cu mai multe voci.
Mai sunt niste scene pe care nu le-am putut integra in peisaj. Un tip se duce cu copilasul mic in parc si copiii/ micii golani de cartier ii iau mp3-playerul si apoi se alearga sa poata asculta si ei la casti. Apoi vezi o scena cu toti copiii astia(vreo 10) care stau toti intr-un apartament si se joaca galagios la vreo 2-3 calculatoare si jocuri pe televizor. Lupu le gateste clatite si ei se bat sa le ia intr-un fel in care nu cred ca ti-ai dori sa iti imaginezi Romania.
Am ajuns si la fata pentru ca mereu trebuie sa fie si o fata. Lui Lupu ii placea o fata, care in prima scena apare cum se uita la un tip care face “laba” in fata ei. In urmatoarea scena ea apare intr-un soi de camasa si ii putem admra picioarele si parul carliontat dintre picioare. In restul scenelor o vedem in chiloti cu cate o bluza lalaie cum se fastaceste in pat singura. Ii mai vedem si un san si o goliciune. Intrebarea care m-a bantuit tot filmul era “Ce droguri i-au dat?”. Radea incontrolat si fara sens si replicile…ei…de replici iti voi spune imediat. Tipa pare o curva care e adaposita de Lupu in camera sa din casa batranilor.
Ce m-a frapat era ca in blocul ala fiecare intra in apartamentul altcuiva ca la el acasa. Chiar nu inteleg relatiile dintre personaje.
Sa iti spun despre replici? Putine si proaste! Lupu, personajul principal, are maximul 5 replici in tot filmul. Cred ca daca il faceau film mut nu era nici o diferenta…sau poate iesea mai cu sens.
Replici inedite sunt:
(Gagica) “Ai venit sa ma vezi?”…”Ai venit sa ma futi?”… “Iesi afara!” , unde suspensia reprezinta pauza, nu discutie, iar Lupu se holbeaza ca tampul la ea.
(Maica-sa dupa ce Lupu o surprinde cu iubitul) “Esti indragostit?”…”Si eu sunt indragostita”. Tot speram sa zica macar un “imi cer scuze ca ai asistat la asta”
(Tot gagica) “Hai sa facem dragoste si apoi sa ne sinucidem. Imi place moartea”
Toate aceste replici nu sunt rupte din context, reprezinta singurele replici din scenele de care apartin.
Ok. Am descris filmul, acum sa spun si ce simt despre filmul romanesc. Am tot incercat sa vad filme romanesti si am cazut la aceeasi concluzie. Exista o lipsa de perdea tipic romaneasca, trebuie sa fie cel putin o curva sau un nud, trebuie sa existe cuvinte puse intr-un context denaturant, vulgar de-a dreptul, sa se prezinte conditia proasta si ignoranta a oamenilor si mizeria lor, de parca filmografia romaneasca ar trata estetica uratului si deprimismul. Nu stiu daca camerele video sunt de proasta calitate, insa culoarea tuturor filmelor romanesti e gri colorat, murdara, rece, fada, umbroasa, ploioasa si acest fapt trezeste sentimente de tip “Bacovia”. Parca tot ce e mai urat si mai rau la noi putem vedea in filmele romanesti… Nu stiu…vreau sa vad altceva. Pozitiv.
Filmul Lupu m-a dezamagit. Nu stiu ce as mai putea adauga. Imi cer scuze ca am fost atat de revoltata. Am incercat sa caut si aspecte pozitve. Tot ce mi-a venit in cap a fost un cadru frumos de noapte cu o luna plina…si alte cateva cadre cu personajele care as fi putut sa le caracterizez ca fiind niste fruLmoase compozitii de tablou.
Poate ca nu fac parte din publicul tinta al unui astfel de film, dar abia astept sa vad ce reactii vor mai aparea. Pana una alta, pot sa sun ca aseara, la film, putini oameni din sala au aplaudat…poate pentru ca echipa filmului era in sala si urma o sesiune de interviu cu echipa. Nu am vrut sa mai stau la asta pentru ca m-as fi enervat si mai tare. Trist.
CU prima parte sunt de acord. Eu am fost mai obiectiv poate, tu ai scris la nervi. Cu generalizarile insa nu sunt de acord. Uite-te la mai multe filme romanesti si ai sa vezi ca nu mai e asa. De ex filmele PRO nu mai au culoarea aia gri fad cu care esti tu obisnuita :)
Apropo de firul narativ pe care l-ati pierdut vizionind filmul Lupu. O mare parte a decupajelor regizorale ale filemelor noului val romanesc care si-au cistigat aprecierea juriilor internationale si ale publicului par déjà vu ale sinuciderilor, crimelor, violurilor prezentate in Jurnalele tv. “Dupa dealuri” fiind copy/paste a dosarului penal Tanacu, rulat cu efect pavlovian, in mii de talk show-ri la tv,. Zau ca nu ma intereseaza, ca in loc sa mai merg la film, sa am impresia ca ma duc la Tribunal.
In privinta lui Sergiu Nicolaescu, a exploatarii experientei si potentialului de a ridica nivelul artistic al filmului, sunt de accord cu dvs. Cam inabil Bogdan Mustata, bine ca maestrul Sergiu Nicolaescu a murit inainte sa vada ce procent a mai ramas din ce a filmat la Lupu.
Leitmotivul documentarului din Lupu amintit de dvs. nu e de loc prost ales, numai ca luat el in sine, fara nici o alta trimitere, nu e o metafora cinematografica ci o para malaiata care tot sta sa pice din pom, se termina filmul si ea e tot acolo. Sau ea o fi fost in scenariu, numai ca datorita taieturilor de la montaj a ramas doar in mintea regizorului, pentru ca in film a cam ramas neexplicata.
Dupa mine, combinatia amintirilor si imaginatiei baiatului vs. realitatea traita de el, care se succede in mod aleatoriu in film, nu utilizeaza o limita de separatie de tip conventional intre planuri. Dar va confirm ca ea, de cele mai multe ori exista, ori se intuieste. Nu stiu daca ar fi iesit chiar o capodopera, dar cred ca regizorul ar fi trebui t sa accentueze doar un pic efectul fenomenului de difractie, ca la trecerea unei unde luminoase dintr-un mediu in altul. Pentru ca, iar e opinia mea, maniera aceasta de lucru utilizata de Bogdan Mustata se potriveste mai mult la filmele de suspans ale lui Hitchcock, decit la acest Lupu.
Pe mine m-a impresionat la acest film citeva detalii ale limbajului cinematografic al operatorului : incadrarea, ungiurile de filmare, jocul cu lumina in interioare ( daca subsolul sau canalizatia blocului o intra in aceasta categorie ) care ii imprima o cromatica aparte ( mai ales datorita redescoperirii recente de catre noua generatie de operatori, a filtrelor optice de buna calitate ). Care cred ca s-a dorit exploatata in paralel cu naratiunea si daca ar fi si iesit, aveam de-a face cu un film exelent.
M-a mai surprins extrem de placut si actorul debutant din rolul principal, la care am remarcat citeva calitati : e telegenic, are voce placuta, are deja formata deprinderea de a transmite stari interioare fara sa scoata prea multe cuvinte. Asta denota ca inca n-au disparut trupele de teatru din licee, cordonate de actori profesionisti . Si imi da speranta ca odata reinviata cinematografia romaneasca, exista o pepiniera pentru viitorii actori, regizori, operatori.
Ca o impresie generala, filmul nu e chiar rau insa e mult prea sofisticat si experimental ca sa fie prezentat pee crane si inteles de public. Numai ca din el, impreuna cu materialul filmat exclus la montaj, s-ar putea face chiar un film foarte bun daca Bogdan Mustata ar renunta la gaselnita numita absenta racordurilor si ambiguitate. Pentru ca acest stil abordat de regizor, sparge firul narativ, elimina cursivitatea si amina perpetuu ( impiedicind in final ) aparitia momentul AHA, in care te prinzi de poanta, alungi dubiile si intelegi in ce directie se indreapta Lupu si la ce i-a folosit aceasta experienta.
[…] Incep cu Andreea Vraja, care da de pamant cu filmul Lupu. EU am fost nitel mai bland cu filmul, dar per total sunt de […]
[…] Nicolaescu, pe care l-a vazut in cadrul “Noptii albe a cinematografiei romanesti”. Diagnosticul este necrutator: ‘Filmul Lupu m-a dezamagit. Nu stiu ce as mai putea adauga. Imi cer scuze ca am fost atat de […]