Sandy

Nu stiu daca ati auzit la radio spotul meu cu Oksa Pollok. Daca nu l-ati ascultat, iata-l:
spot editura all – Oksa Pollok

Auzindu-l ma gandesc mereu la prima mea interactiune cu radioul. Eram asa mica. Ce mi-ar fi placut sa mai aud acea inregistrare. Era ’93, La Radio Contact si eu poezeam din toata inima ca “Oul Kinder Surprise ma face fericita!”  Nu mai stiu toata poezia, dar stiu ca greu am acceptat ideea de a face spotul.

Ei, dar sa ne intoarcem la zilelele noastre, la Oksa Pollok…

Prin amabilitatea celor de la Editura All, mi s-a ivit ocazia sa recenzez cartea pe care am citit-o cu sufletul la gura si careia i-am facut si spot de radio, Oksa Pollok. Si iata ca tocmai ce a aparut si recenzia mea pe blogul Editurii All.  Va recomand cartea atat voua cat si pentru cei mici. Sper ca recenzia sa va convinga.

Suntem în anul 2011 şi povestea cu Harry Potter a ajuns la final. Micii, dar şi marii cititori se întreabă: “Ei, şi-acum?”.

Dacă aveţi deja apetitul deschis către magie, Oksa Pollock este vraja cautată. Am citit-o pe nerăsuflate, iar stilul viu şi sincer m-a făcut să îmi dau seama că am descoperit în sfârşit un demn urmaş la tronul “Harry Potter”.

Ingredinentele sunt bine dozate, iar poţiunile rezultate vor oferi chiar şi celui mai cuminte copil o porţie straşnică de nerăbdare.

Aventura Oksei se află abia la început, iar în acest volum, eroina noastră află despre Tarâmul Invizibil. Acest loc se numeşte Edefia, iar bunica Oksei, Dragomira l-a părăsit cu mulţi, mulţi ani în urmă, pe cand tărâmul magic era ameninţat. Oksa s-a născut pe Pământ, dar are o moştenire despre care va afla pe masură ce aventura ei capătă un scop din ce în ce mai clar.

O parte însemnată din Edefia a ajuns pe Pământ împreună cu bunica Dragomira. Personaje memorabile precum fratele Dragomirei, celebrul muzician Leomido, naşul şi protectorul Dragomirei, Abakum şi ceilalţi Refugiaţi o vor însoţi. Oksa află toată povestea întâmplător, atunci când descoperă că este o Binevoitoare şi că menirea ei este de a salva Edefia de război.

Asemenea lui Harry Potter, şi Oksa trebuie să-şi sporească puterile până va putea să-şi confrunte inamicii. Ea învaţă să mişte obiecte, să controleze focul, să “zboriticalizeze”, să folosească Suflătorul de Granok şi multe altele. Un alt personaj fascinant mi s-a părut Abakum, un…zân! Exact, o zână de sex masculin!

Creaturile magice şi plantele cu personalitate sunt ale naibii de amuzante…mai ales când se ceartă. Dragomira şi metodele ei mai neconvenţionale de vindecare rezolvă o mare parte dintre probleme. Personajul negativ este suficient de interesant, dar şi periculos. Descoperirea lui de către Oksa şi de către prietenul ei cel mai bun, Gus, este unul din momentele savuroase ale naraţiunii.

Chimia dintre Oksa şi Gus dă savoare poveştii şi trebuie să recunosc că sunt nerabdătoare să aflu cum le va evolua prietenia.

Asemănările cu Harry Potter nu se opresc la învăţarea ‘’magiilor’’. Din câte putem observa, Oksa este o adolescentă normală până când îşi descoperă menirea. Şi totuşi, dacă în Harry Potter acţiunea se petrecea în cea mai mare parte în lumea magică, iată că în primul volum Oksa Pollock ajunge în Edefia doar cu ajutorul amintirilor bunicii sale. Totul se petrece pe Pământ, personajele trăind cu riscul de a fi descoperite. Asemănările sunt inevitabile, fiind vorba despre niste adolescenţi şi de o lume magică destinată iniţiaţilor. Şi totuşi, povestea forţează de multe ori limitele imaginaţiei, rugând cititorii să-şi imagineze un tărâm magic în diferite ipostaze şi perioade.

Oksa Pollock – Tărâmul Invizibil scrisă de Anne Plichota şi Cendrine Wolf este o carte cu potenţial, o carte despre care numai timpul va spune dacă va conduce într-adevăr imaginaţiile unei generaţii de cititori precum celebrul Harry Potter.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, De prin jurnale, povesti de adormit copii, un portret pe luna
• Discussion: 2 Comments »

Iata ca a trecut aproape o luna de cand nu am mai asezat nimic pe hartia electronica a jurnalului online.

Caut un radio care sa ma adopte. Momentan m-a adoptat Realitatea FM, dar nu pentru multa vreme. Am un CV bunicel pentru varsta mea si destula ambitie pentru a face ceea ce imi place.

Totusi, despre radio va voi povesti cu alta ocazie. In scurta mea vacanta m-am plimbat prin magazine…multe magazine, prin toate Mall-urile si complexurile comerciale Nu cautam nimic special. Voiam sa vad cum mai sunt preturile, ce mai spune moda…chestii de acest gen. In afara ca lucrurile de culoare mov imi atrag atentia mult mai usot decat alte lucruri, nu sunt foarte pretentioasa. Singura pretentie pe care o am este sa imi cumpar haine si incaltaminte care sa aiba masurile mele. Cum se  poate ca o persoana cu masurile 85-60-90 si marimea 35 la pantofi sa nu isi gaseasca nimic de imbracat si incaltat pe masura sa? Deci nimic… Aproape in nici un magazin nu exista incaltaminte de masura 35. Cum se face? In zilele noastre tot mai multe femei au masuri in cele 2 extreme. Ori prea mari, ori prea mici. Producatorii nu se orienteaza si ei?

Si daca nu stiati, masurile hainelor nu s-au mai recalculat din 1978. Am facut un interviu cu Maria Grapini pentru Realitatea FM pe aceasta tema mai demult. Stau si ma gandesc ce sa fac. Daca pe haine le pot modifica sau realiza chiar de la 0, ar trebui sa invat sa imi fac si pantofi?

• Posted in: audio, blogate, Brubleme, De prin jurnale, Ecofriendly
• Discussion: 12 Comments »

Un articol semnat de Piticu mi-a amintit ca astazi este Ziua Internationala a Libertatii Presei. Uitasem. Tot astazi este si ziua jurnalistului Robert Turcescu. Asta da predestinare, sa te nasti in Ziua Libertatii Presei (desi data a fost stabilita ulterior) ! Profit de ocazie si ii urez un sincer La multi ani!

Desi ma ambitionez sa il contrazic pe Piticu si sa spun ca presa in Romania are un viitor, imi e forarte greu sa nu-i dau dreptate. Nu se poate ignora faptul ca presa romaneasca e in picaj. De curand FJSC-ul are cont pe Facebook si cu ocazia asta primesc si eu o tona de amicitii de la studenti pe care nu ii stiu decat dupa nume (in cel mai bun caz dupa figura) si incerc sa imi amintesc daca am vorbit macar o data. Singurul motiv pentru care le dau add este curiozitatea: oare cati dintre ei vor ajunge efectiv jurnalisti ?  Nu zic de cei de-acum. Sunt anul 3 si au alte prioritati…cum ar fi sa licenta (sau examenul la Sociologia Jurnalistilor de miercuri).

Anul asta m-am aventurat in presa, in radio mai precis. M-a prins atat de tare, incat de cand am intrat in sesiune si implicit in vacanta ma simt ca in sevraj. E greu de descris senzatia din momentul intrarii in Casa Presei Libere, cladire in care miroase mai mereu a hartie tiparita. Nici macar nu am treaba cu presa scrisa : adevarul este ca mi-e teama de presa scrisa. Momentan…

Sa revin : m-am aventurat, deci, la Radio Realitatea FM. Am ramas placut impresionata sa fiu intrebata de diferiti colegi de facultate daca pe mine m-au auzit la radio. Realitatea FM este un radio micut, dar care nu e legat deloc de Realitatea TV. Chiar daca redactia este intr-o camera cam cat o sufragerie, chiar daca unii oameni au plecat (din cauza crizei), chiar daca nu mi-au iesit toate materialele de prima data, chiar daca Gigi Becali mi-a inchis telefonul in nas, energia transmisa de oamenii care fac acest radio sa existe m-a incurajat. Am invatat cat de mult am putut de la ei si vreau sa invat cat mai mult. Mai toti au 10-15 ani de presa in spate. Trebuie sa recunosc ca acest lucru m-a facut sa ma simt foarte mica la inceput, dar m-au acceptat si asta m-a facut sa am incredere in mine.  Ce faceam mai exact? Interviuri, stirute…chestii d-astea mai usoare dupa cum spune Iulian, producatorul matinalului. Usoare erau mai degraba temele abordate: educatie, cultura, social. De cate ori ma aventuram(cel putin la inceput) in economie sau politica, imi prindeam urechile. Acum, am inceput sa le mai inteleg….dar mai am de invatat cum merg treburile. Din pacate (sau din fericire) pentru  a scrie o stire, trebuie sa o intelegi pe deplin.

In aceasta perioada petrecuta pe holurile realitatii am intalnit o singura figura cunoscuta din facultate(un coleg care a terminat acum 2 ani).  Sunt convinsa ca mai sunt si alti oameni, oameni care vin la alte ore dar ma asteptam la un aflux mai mare de fosti absolventi. Stiu, e criza, nu sunt posturi , internshipurile sunt destul de stresante (tot in regimul asta am lucrat si eu) si totusi imi e greu sa cred ca au disparut ambitiile jurnalistice. Prin urmare tind sa ii dau dreptate lui Piticu…studentii la jurnalism nu prea opteaza pentru presa.

Totusi, anul asta am avut niste profi care lucreaza sau au lucrt in trust si am facut vizite pe la televiziuni. La Realitatea TV oamenii pareau aproape speriati de faptul  ca studentii stiau ce e aia o “burtiera”.

Despre libertatea reala a presei din Romania prefer sa nu discut. Consider ca ma depaseste subiectul. Poate ca sunt mult prea tanara sa fi simtit pana acum constrangeri de acest tip.

Vreau sa cred ca presa are un viitor, ca presa isi va reveni. Ca cititorii isi vor pune ochelari si nu vor mai citi toate tabloidele, ca jurnalistii vor gandi inainte sa scrie si vor verifica ceea ce scriu, ca tinerii jurnalisti vor intelege mai clar ideea de deontologie si ca obsesia mogulilor va disparea,  ca politicienii se vor impusca, ca PSD-ul va face cursuri de politologie cu noii recruti care nici macar ce inseamna socialismul nu stiu, ca presa se va lupta cu influentele si ca va incerca sa educe, ca cititorii vor avea standarde mai ridicate, uff…de la presa incepe totul…

Poate ca voi ajunge azi la cheful presei….sa vedem…totul depinde de cat de mult invat pentru examenul de miercuri.

• Posted in: Brubleme, Facultate, felie de viata, Go...somewhere, Sentimente
• Discussion: 5 Comments »

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 1 Comment »

Asta da stire Senzationala. Paparazii de la Cancan au surprins-o pe Iubita(sau sotia…sau ce e ea) lui Lis lasandu-se agatata si fotografiata de catre un necunoscut. Articolul mai spune ca necunoscutul si-a manifestat insistent dorinta de a-i face poze si ca ea a pozat provocator. Da…pozele vorbesc de la sine.

Saraca fatuca…a dezmintit ea ca tipul i-a facut poze…pentru un post de radio. Dar astia de la Can can…ce sa stie…nu nu nu…tipul e admirator secret…bla bla

BAAD!! Si-au luat-o in bot. Tipul care apare in poze este nimeni altul decat Cristian Szilvassy( Corvin cunoscut de ascultatori), editor la Radio Lynx. Ce sa va zic despre Corvin? E un jurnalist ok…cu experienta in media, e amuzant si are coarne de drac. Dar are si un copilas superb si destept. Concluzie: Fetelor…e luat.

Ce mi-a transmis Corvin sa va zic si voua: Deseara la Rai Da’ Buni… ziaristii de la CanCan primesc replica. si da, il vedeti pe idolul vostru Corvin…

In concluzie, abia astept emisiunea. Voi adauga un LE dupa emisiune.

• Posted in: blogate, Brubleme, D'ale blogului, Funny, Poze, stiri
• Discussion: 14 Comments »

A trecut o “eternitate” de cand scriam. Imi e atat de dor de timpul pe care il aveam prin liceu. Mi-l petreceam scriind. Gandeam mai simplu, mai liber si eram mai visatoare. Scriam poezii facile dar incarcate de sentimente, ma indragosteam in fiecare zi de altcineva sau altceva. Acum nu mai scriu, iar daca scriu, ma critic dur. Critic dur si poeziile altora. Ce a ramas din mine? Sunt rece. Nu mai simt poezia, o vomit. Mi-e dor, atat de dor sa imi vad numele scrijelit in vreo revistuta online sau poate o antologie pierduta. Aceleasi foi, aceleasi vise le traiam mereu. Acum mi-am indeplinit visele. Si ce a ramas? Poezia s-a dus. Vise nu mai am…

Mi-e dor de radio. Stie el ce radio este. Poate ca prea multa dorinta strica…Ce frumos era sa am emotii inainte de fiecare intrare in direct, sa ma mandresc cand mi se multumea pentru materialul realizat. Poate ca nu eram cea mai buna. Defapt stiu asta, dar visam si eu ca un copil ca intr-o zi, daca voi fi cuminte si voi face treaba care mi se inmaneaza, voi urca pe punte. Timpul a trecut si eu m-am tot simtit eliminata. Priveam cum altii vin si eu plecam… In final, nici nu s-a simtit lipsa mea. Poate ca o fi mai bine, nu stiu. Am un nou viitor in radio. Chiar imi zicea cineva: “De ce ai renunta la un radio in FM pentru un radio online? Da…o fi o prostie. Norocul meu e ca viitorul suna bine si imi place cum suna.

Ce frumos poezeam la umbra chitarii…ce frumos era sa canti cu oameni veseli. Ce frumos era sa te simti primita intr-un loc unde se nasc poeziile. Ce frumos era sa visez ca intr-o zi…

Si acum am ajuns la o oarecare maturitate mentala care nu imi mai permite sa visez. La ce bun. Acum, dupa atata timp, ma simt “goala si atat de plina,sunt rece si atat de calda…”

Am totul…si m-am golit.

Unde sunt visele mele?

[vodpod id=ExternalVideo.769137&w=425&h=350&fv=]

• Posted in: Brubleme, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 6 Comments »

Ascultam azi minunatul si mult prea mediatizatul post, Radio ZU. Voi ce credeti? In RATB fireste. Tocmai alergasem dupa autobus si inca nu aveam castile in urechi.

Nu-mi vine a crede ca se mai foloseste poanta cu femeia crizata de la Astral(nu pot pune audio pe blog, deci dati click). Si totisi se intampla! Unde? La emisiunea de dimineata a lui Buzdugan si Morar. Bine, nu e tocmai poanta, pentru ca femeia aia are oarecum dreptate. A platit 120 lei(1 mil 2 sute in lei vechi) si totusi netul i s-a taiat. Eeeh…o criza mica, mare, foarte mare…un urlat pe care nici macar daca m-as afla intr-o situatie foarte perculoasa nu l-as putea scoate. Si totusi am urlat cel mai tare la Halloween acum un an la concursul de tipete. Ideea e ca am ascultat acea inregistrare acum cel putin 3 ani iar ce am eu dat link aici are o vechime de un an jumate. Chiar nu au altceva mai nou?

In fine…poanta ca poanta, dar cu babele ce facem?

Nu incepe aia bine sa urle ca a platit si nu are net, ca babele din fata autobusului se rascoala: “ca e transport public si nu se cuvine sa ascultam urletele lu’ aia. Fireste ca soferul, dupa ce a primit cicalelile babelor pe cocoasa, a schimbat postul…

Ce se auzea in continuare? Melodia aia infecta de la pseudo-roakeritzele lu’ Costitza

• Posted in: Brubleme, Go...somewhere, No Comment, stiri, stresant
• Discussion: 14 Comments »