Anul acesta, cu ocazia Superblog 2013 , Vrajitoarea isi foloseste cu succes Flacara Violet pentru a face viata mai frumoasa oamenilor din jurul ei. Prin urmare, ce sfaturi mai bune sa primesti decat de la o veritabila vrajitoare cu nas carn, par roscat, pistrui si migniona…ca nimeni nu ar crede-o in stare sa faca asemenea minuni pe cate face cu doar un zambet si un pocnit din degete.

11. Jocurile copilariei versus jocurile vietii de adult

Cel mai placut joc al copilariei mele a fost sa ma joc de-a adultul. Cum vine asta? Ei bine, cred ca toti copiii au incercat mereu sa isi imite parintii, sa invete de la ei cum trebuie sa fie atunci cand vor fi adulti.

Aceasta este cea mai frumoasa amintire a mea. Mi-a placut intotdeauna sa stau pe langa ai mei cand gateau, faceau curat si mai ales cand lucrau. Am avut noroc, caci tata este tamplar si sculptor si ma lua adesea la el la atelier sau la lucrari. Imi place si acum sa bat cuie, sa vopsesc lemnul si chiar am invatat o multime de lucruri care m-au ajutat si ma vor ajuta in viata. De asemenea, alaturi de tata am facut martisoare in fiecare an al copilariei mele si creativitatea mi-a fost antrenata inca de la o varsta frageda. Am capatat o experienta interesanta si vanzand martisoare.

Mama lucra pe vremea copilariei mele la un magazin de mercerie – parfumerie. Era unul dintre magazinele cu renume din Bucuresti datorita modului in care mama aborda clientii cu un soi de PR bine pus la punct (ei…nu studiase ea PR-ul, dar avea un mod extraordinar de a-si atrage clientii si de a le arata toate avantajele cremei X si ce alternative exista pentru ca fiecare cumparator sa iasa fericit din magazinul ei). O admiram enorm pentru carisma ei si adoram sa o vizitez la magazin. Era un rai al cosmeticelor de toate felurile, al atelor si nasturilor si daca eram atenta (si eram, fireste) invatam cate ceva despre specificul fiecarui produs.

Bunica m-a invatat sa gatesc o mare parte dintre retetele mele favorite si m-a mai invatat sa croiesc. Datorita ei am invatat sa cos la masina la 9 ani si, zau, ma simteam ca un om mare stiind atatea. M-a invatat chiar si sa trec suveica prin urzeala razboiului de tesut si sa construiesc tipare de croitorie. Astazi utilizez cu drag sfaturile ei. Stiu sa fac cele mai bune tocanite, prajituri cu fructe, tort de biscuiti si crema de zahar ars. O matusa, coafeza fiind, m-a invatat cum sa am grija de parul meu si astazi trebuie sa recunosc ca imi place mai mult sa ma tund singura decat sa merg la coafor. Si chiar imi iese tunsoarea. Inca de mica am fost dadaca tuturor copiilor din familie si acest lucru mi s-a parut mereu fascinant.

Am invatat o multime de lucruri in copilarie  jucandu-ma si, fiind cam timida din fire, preferam sa ma joc de-a “viata” in preajma alor mei, sa exersez ce aveam de facut cand voi fi mare, ca atunci cand voi creste sa ma descurc. Cred ca am avut toate meseriile posibile in imaginatia mea.

Au trecut anii si am realizat ca mai am multe de invatat pana cand voi putea spune cu mana pe inima ca sunt un adult responsabil.

Sunt o persoana cam dezordonata si acum ceva vreme am decis ca trebuie sa gasesc o solutie. Ai mei faceau totul in casa. E si firesc pentru ca eu eram copilul si trebuiau sa ma protejeze de orice greutate. Asa ca am decis sa imi fac joaca reala. M-am mutat, am inceput sa lucrez la 2 joburi plus masteratul. Eu gateam, eu faceam curat, eu spalam rufe si le calcam, eu imi gestionam si plateam facturile. Ohoo. Eram mai ceva ca la o “scoala de lupta” . Era greu, dar simteam ca traiesc, ca am un drum si un scop. Eram cam singura uneori, dar ma simteam motivata sa imi gestionez viata. Nu mai era nimeni care sa imi aduca cina in pat cand eram in sesiune, nu mai era nimeni care sa imi spuna sa nu mai stau pe net pana la 3 dimineata, nu mai era nimeni care sa imi faca ordine si curatenie in casa. Am inceput greu, dar mi-am dat seama ca acest demers ma contureaza ca om care stie ce trebuie, poate si vrea sa faca. Am invatat sa fiu economa, sa gestionez resursele si sa fac cumparaturi pentru casa. Am invatat sa gatesc in timp minim, sa nu pierd mai mult de 30 de secunde pentru a calca perfect o camasa, sa mentin ordinea, sa platesc facturile la timp si sa cumpar mancare eficient.

Unii ar spune ca am fost usor sadica, ca parca m-as fi bagat singura in “Jocurile foamei“, insa eu cred ca am avut numai de castigat in urma acestui experiment de supravietuire. Am invatat sa imi gestionez viata incat sa imi indeplinesc bine toate activitatile, sa mai ies si din casa, sa mai vad si cate un flm si chiar sa citesc cate o carte. Am terminat masterul cu nota 10. Sunt multe lucruri pentru care lupt si astazi. Viata este un joc greu, dar doar jucandu-l dur putem sa simtim ca traim realmente.

Vrajitoarea-ti recomanda sa citesti si alte provocari oferite de SuperBlog 2013.