Intotdeaua mi s-a spus ca am voce de copil…chiar si adulta fiind. Asa am ajuns ca la 5 ani sa imi ofer vocea unui super spot radio pentru Oul Kinder Surprise care tocmai intrase pe piata. Imi amintesc si acum cat de tare am plans pentru ca eu credeam ca „barbosii aia” de la Radio Contact or sa-mi fure vocea cum i-a furat-o Ursula lui Ariel, mica sirena.

Inca de cand eram copil mi-am dorit sa fiu educatoare. N-am ajuns eu educatoare, insa de prima data cand am pasit(pe la 19 ani de data aceasta) intr-un studio de radio am stiut ca asta imi doresc sa fac in viata. Am inceput sa studiez jurnalismul si sa ma pregatesc de aceasta profesie…de jurnalist radio. Prima mea incercare a fost cam neasteptata. Concluzia producatorului: „Tu nu ai ce sa cauti sa prezinti stiri… poate doar daca sunt pentru copii. Ai vocea prea calda si nu inspira seriozitate. Nu ai ce face la noi in radio.” Am fost cam dezamagita, insa nu m-am lasat din studiat. Si nu degeaba am ajuns eu sa fac timp de 2 ani emisiuni radio pentru copii. Ba chiar mi-am scris si disertatia pe tema productiei de emisiuni radio pentru copii.

404080_376171745738676_262866813735837_1185292_598106935_n

Insa toata povestea cu ideea de emisiuni pentru copii a inceput cu vreo 2 ani inainte sa se materializeze. A fost o experienta interesanta, insa imi era mult prea teama sa imi neglijez facultatea pentru ceva ce in mintea mea trebuia sa fac dupa ce o terminam…dar iata ca am avut ocazia si am zis macar sa incerc. Am ajuns la un radio pentru copii, iar primul t mi-a fost oferit de catre directorul de productie, Victor. Stiind ca am scris poezii in liceu, provocarea a sunat cam asa: Copiii nu stiu sa isi gestioneze emotiile si sentimentele, hai sa le facem niste poezii ca sa poata sa le inteleaga mai bine. Suna palpitant, chiar foarte… insa e cam greu sa scrii asa ceva intr-un limbaj accesibil copiilor.

Iata cateva incercari:

***

Pe cineva drag am pierdut
Mami spune: A disparut
Intr-un taram nemaivazut.
Plecarea lui m-a cam durut

Dar va veni o zi cu soare
Si un prieten nou venit
Va vindeca locul ce doare
Si voi fi iarasi fericit

***

Asteptam cu nerabdare
Iar sa vina ziua mea
Dar sa vezi ce intamplare
Toti parca-au uitat de ea

Sunt putin dezamagit,
Si spre casa merg cam trist,
Dar sa vezi surpriza mare!
N-au uitat de-aniversare

***

Printre ganduri si idei
Uneori mai sar scantei
Ne ajuta cand pictam
Ne jucam, sau desenam

Chiar de scriem poezii
Sau vorbim cu alti copii
Inspiratia de vine
N-o uitam, o punem bine

***

Nu uita ca o porecla
Va rani pe cineva
Ti se poate intampla
Sa fii chiar tu victima

Nu fi rau cu cel mai mic
Mai grasut, putin peltic
Nu te mai lua dupa lume
Fiecare are un nume !

He he… ce amintiri! Devenise totusi greu sa descriu ce simte un copil, eu nefiind unul si neavand unul. Poeziile deveneau cam greu de conceput si desi incepuse chiar sa-mi placa si sa ma ambitionez, stiam ca se apropie sesiunea si ca o studenta asezata, m-am hotarat sa nu imi risc bursa primita. Poate ca m-a fost frica.

Dupa terminarea facultatii m-am intors din nou la emisiunile pentru copii… la alt radio insa, dar nu mai conta…aveam emisiunea mea si eram chiar entuziasmata.

Am hotarat sa dau admiterea si la master. Am avut norocul de a urma un master pe domeniu, unde mi-am ales ca disertatie studierea emisiunilor radio pentru copii si publicul sau.

305884_10150475106461271_523536270_10851237_1452168417_n

Experienta mi-a dovedit de-a lungul timpului ca publicul junior este unul cu totul diferit de cel adult. Cei mici sunt mult mai atenti la ceea ce spui si la modul in care li se vorbeste. Observa orice detaliu si mai ales orice greseala. Sunt critici si nu le place sa fie subestimati.

Cu toate acestea, citind o carte recent, am observat un aspect care mi se parea firesc, insa la care nu ma gandisem expres: Copiii au o dificultate in primii ani de viata sa isi exprime sentimentele si emotiile, le confunda si le gestioneaza mai greoi (De exemplu: te musca sau te trage de par din iubire sau tinde sa sufoce un animalut pentru ca ii e drag). Atunci am inteles si care era treaba cu poeziile din urma cu vreo 6 ani.

Astfel am realizat ca cea care nu isi cunostea emotiile eram chiar eu, si nu sunt sigura nici acum ca stiu perfect cum sa imi gestionez simtirile. Imi este adesea teama de ele si recunosc faptul ca inca ma lupt cu emotiile. Datorita lor am pierdut destul de multe treuri in viata si sunt adesea convinsa ca tracul si dislexia provocata de emotivitate sunt motivele pentru care nu am reusit sa raman in radio. Bine… alt motiv poate fi si acela ca s-a inchis radioul unde lucram.

Gasesc dificil sa vorbesc despre propriile emotii. Sunt adesea atat de puternice incat ma lasa fara cuvinte si incep chiar sa ma balbai sau sa invetez cuvinte fara sens.

Eh. Unde dau si unde crapa. Cert este ca ramanem copii in suflet chiar si adulti fiind si daca nu am invatat sa ne gestionam emotiile inca din copilarie, ei bine…avem al naibii de mult de recuperat. Un mod poate constitui apartenenta intr-o comunitate intelegatoare si incurajatoare.

Acest articol a fost scris pentru Superblog2014