Iaca m-a intors raceala, ba mai mult m-a transformat intr-un soi de Ariel moderna pentru ca nu mai am voce si nu mai pot vorbi de cateva zile. Vorbitul la telefon este un calvar, iar toate planurile mele s-au abramburit complet. Drama nu este taman a mea, ci a copilului dotat.

Voiam sa iti spun lucruri frumoase. Voiam sa le dau culoare si glas, insa energia nu ma lasa decat sa iti scriu cateva idei.

 

Am auzit de mai multe ori parinti intrebandu-se: ” Ce am gresit fata de copilul meu? Muncesc si ii asigur tot ce are nevoie, sunt si permisiv si sever cand trebuie, aleg tot ce e mai bun pentru ei, si cred ca fac mai mult decat au facut parintii mei pentru mine” .Am auzit de asemenea si copii care le reproseaza parintilor ca nu i-au ascultat, sau sustinut cand au avut nevoie sau ca au fost nedreptatiti.

Multi oameni spun ca trecutul e trecut si ca este important ce suntem de acum incolo, insa o vorba din popor spune ca „trebuie sa iti cunosti/ recunosti trecutul pentru a afla ce-ti rezerva viitorul.” . Tot ce facem si traim in trecut se reflecta in actiunle noastre viitoare fara sa ne dam seama ajungem uneori nefericiti cazand in stereotipurile trecutului. Ma gandeam ca si adultul ar tebui privit ca un copil nesigur care a gasit in sfarsit un copil mai nesigur decat el.

Avem o frica de propriul trecut. Cele mai mici detalii fac din noi niste adulti sensibili care neaga existenta nefericirii in copilarie. Pe wikipedia scrie adesea la paginile diferselor persoane: a avut o copilarie „fercita”, „plina de multumiri”, „netulburata”, „stimulatoare”, „plina de privatiuni” etc. Da… e o rezumare perfecta, insa nu e totul roz si fiecae intamplare a copilariei poate declansa in noi sentimente care ne pot schimba in viitor.

De exemplu, in copilarie imi amintesc ca ma jucam intr-un bazin cu apa si am facut o tumba in apa in conditiile in care nu stiam sa innot. Trauma pentru mine nu stiu cat a fost, insa cearta si interzicerea de a intra intr-un bazin cu apa sustinute de catre mama mi-au ramas adanc in subconstient, incat de fiecare data cand intru intr-un bazin de apa, sau la mare si nu ma tin de marginea bazinului sau imi pierd echilibrul fac atac de panica. Evident, nu as putea sa o invinovatesc pe mama ca ar fi procedat gresit sa ma certe ca nu am avut grija, insa mica privatiune a ramas pe retina. Desigur, acest exemplu este un mizilic, iar traunele mai serioase din copilarie lasa urme mult mai adanci viitorului adult.

Cartea psihologului elvetian Alice Miller intra in aceasta perioada in librarii. Drama copilului dotat – In cautarea adevarului de sine este prima carte a autoarei, iar versiunea tradusa in engleza a ajuns bestseller international.

Este greu sa ajung la concluzia ca o carte de psihologie poate sa atinga atat de bine incat sa devina un bestseller, insa cintind-o mi-am dat seama ca este o carte de capatai pentru a-ti explica intr-un fel sau altul cum sa iti folosesti trecutul in favoarea ta si de ce sa te feresti pentru a deveni un om mai bun…dar mai ales parinte.