Sandy

Nu stiu daca ati auzit la radio spotul meu cu Oksa Pollok. Daca nu l-ati ascultat, iata-l:
spot editura all – Oksa Pollok

Auzindu-l ma gandesc mereu la prima mea interactiune cu radioul. Eram asa mica. Ce mi-ar fi placut sa mai aud acea inregistrare. Era ’93, La Radio Contact si eu poezeam din toata inima ca “Oul Kinder Surprise ma face fericita!”  Nu mai stiu toata poezia, dar stiu ca greu am acceptat ideea de a face spotul.

Ei, dar sa ne intoarcem la zilelele noastre, la Oksa Pollok…

Prin amabilitatea celor de la Editura All, mi s-a ivit ocazia sa recenzez cartea pe care am citit-o cu sufletul la gura si careia i-am facut si spot de radio, Oksa Pollok. Si iata ca tocmai ce a aparut si recenzia mea pe blogul Editurii All.  Va recomand cartea atat voua cat si pentru cei mici. Sper ca recenzia sa va convinga.

Suntem în anul 2011 şi povestea cu Harry Potter a ajuns la final. Micii, dar şi marii cititori se întreabă: “Ei, şi-acum?”.

Dacă aveţi deja apetitul deschis către magie, Oksa Pollock este vraja cautată. Am citit-o pe nerăsuflate, iar stilul viu şi sincer m-a făcut să îmi dau seama că am descoperit în sfârşit un demn urmaş la tronul “Harry Potter”.

Ingredinentele sunt bine dozate, iar poţiunile rezultate vor oferi chiar şi celui mai cuminte copil o porţie straşnică de nerăbdare.

Aventura Oksei se află abia la început, iar în acest volum, eroina noastră află despre Tarâmul Invizibil. Acest loc se numeşte Edefia, iar bunica Oksei, Dragomira l-a părăsit cu mulţi, mulţi ani în urmă, pe cand tărâmul magic era ameninţat. Oksa s-a născut pe Pământ, dar are o moştenire despre care va afla pe masură ce aventura ei capătă un scop din ce în ce mai clar.

O parte însemnată din Edefia a ajuns pe Pământ împreună cu bunica Dragomira. Personaje memorabile precum fratele Dragomirei, celebrul muzician Leomido, naşul şi protectorul Dragomirei, Abakum şi ceilalţi Refugiaţi o vor însoţi. Oksa află toată povestea întâmplător, atunci când descoperă că este o Binevoitoare şi că menirea ei este de a salva Edefia de război.

Asemenea lui Harry Potter, şi Oksa trebuie să-şi sporească puterile până va putea să-şi confrunte inamicii. Ea învaţă să mişte obiecte, să controleze focul, să “zboriticalizeze”, să folosească Suflătorul de Granok şi multe altele. Un alt personaj fascinant mi s-a părut Abakum, un…zân! Exact, o zână de sex masculin!

Creaturile magice şi plantele cu personalitate sunt ale naibii de amuzante…mai ales când se ceartă. Dragomira şi metodele ei mai neconvenţionale de vindecare rezolvă o mare parte dintre probleme. Personajul negativ este suficient de interesant, dar şi periculos. Descoperirea lui de către Oksa şi de către prietenul ei cel mai bun, Gus, este unul din momentele savuroase ale naraţiunii.

Chimia dintre Oksa şi Gus dă savoare poveştii şi trebuie să recunosc că sunt nerabdătoare să aflu cum le va evolua prietenia.

Asemănările cu Harry Potter nu se opresc la învăţarea ‘’magiilor’’. Din câte putem observa, Oksa este o adolescentă normală până când îşi descoperă menirea. Şi totuşi, dacă în Harry Potter acţiunea se petrecea în cea mai mare parte în lumea magică, iată că în primul volum Oksa Pollock ajunge în Edefia doar cu ajutorul amintirilor bunicii sale. Totul se petrece pe Pământ, personajele trăind cu riscul de a fi descoperite. Asemănările sunt inevitabile, fiind vorba despre niste adolescenţi şi de o lume magică destinată iniţiaţilor. Şi totuşi, povestea forţează de multe ori limitele imaginaţiei, rugând cititorii să-şi imagineze un tărâm magic în diferite ipostaze şi perioade.

Oksa Pollock – Tărâmul Invizibil scrisă de Anne Plichota şi Cendrine Wolf este o carte cu potenţial, o carte despre care numai timpul va spune dacă va conduce într-adevăr imaginaţiile unei generaţii de cititori precum celebrul Harry Potter.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, De prin jurnale, povesti de adormit copii, un portret pe luna
• Discussion: 1 Comment »

Ohoo…de cand nu am mai participat la o leapsa. A trecut ceva vreme, dar iata ca azi particip la o frumoasa provocare primita de la actorul Marius Manole si de la Editura All .

Campania se numeste “Donează citind. Intră în Clubul de ficţiune ALL” si fireste, cei de la All sunt “vinovatii”. He He! Bine! Ei sunt vinovati ca scot niste carti asa interesante si zau nu m-as fi putut abtine sa nu particip la campanie.

Cartea aleasa de mine este “Ps. I love you” de Cecelia Ahern. Este o pura coincidenta faptul ca si Marius a ales aceeasi carte.

Titlul mi-a atras atentia. Am vazut filmul acum multa vreme. Am plans la el. Dar am si ras. Mult. Dar tocmai acesta este farmecul. Cred ca femeilor le este necesar sa planga din cand in cand. Asa se simt mai bine, se descarca de furia adunata in timp. Eu asa sunt. Ma simt bine razand si plangand.

Dar hai sa ma intorc la carte. Ei bine. Cum poti sa te simti dupa moartea unui om plin de viata? Si cand acest om este iubirea vietii tale? Cum poti sa te impaci cu ideea ca el nu mai e? Greu! Dar iata ca iubirea lui e mai puternica decat moartea. El ii pregateste o serie de scrisori pe care ea sa le deschida pe rand in fiecare luna si sa le urmeze intocmai.

Este o poveste despre iubire si vindecare prin iubire. Detalii nu prea as vrea sa mai dau pentru ca e o poveste ce merita savurata.  Eu una am ramas foarte impresionata de poveste. Am invatat sa pretuiesc iubirea si viata. E genul de poveste care te face sa il suni pe cel iubit fara nici un motiv, doar ca sa ii auzi vocea si sa ii spui ” Te iubesc!”.

Si va mai spun ceva: Fiecare comentariu pertinent de la acest post se va transforma intr-o carte donata copiilor dezavantajati. Asadar,  hai sa daruim carti impreuna!

• Posted in: De prin jurnale, felie de viata, film, Go...somewhere, reverii, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 11 Comments »

Multe dintre datele enumerate aici au trecut si lucrurile nu sunt astazi precum si le imaginau oamenii de stiinta ai anilor ’80. Stau si ma gandesc daca ar fi fost posibil sa se adevereasca macar partial prognozele, daca nu in Romania postcomunista, macar in tarile mai dezvoltate. Desigur, daca urmarim ultimele ”cercetari‘ si ”descoperiri” observam ca proiectele importante primesc din ce in ce mai rar finantare.

Chestia asta imi aduce aminte de :

Cand eram mai mica, tata imi povestea ca fiind copil se intreba cum va fi in anul 2000 si ca la scoala se faceau exercitii de imaginatie pentru anul 2000. Voi cum credeati atunci ca va fi viitorul?

• Posted in: Brubleme, De prin jurnale, felie de viata, un portret pe luna
• Discussion: 18 Comments »

Au venit, au cantat, au plecat. Nu “Buna seara!”, nu “Noapte buna!”, doar “Thank you!”. Cam asta a fost supararea majoritatii. Dar chitara, clapele si vocile au revansat pentru lipsa de comunicare. Sunt cateva note de chitara care imi dilata ochii…am fost in al noualea cer.

O raceala zdravana mi-a taiat vocea aproape complet…mi-a parut rau ca nici macar sa fredonez, nu mai zic de urlat. Chiar glumeam ca ar fi prea tare ca raceala asta sa imi schimbe vocea (cam cum a patit Bonnie Tyler) .

In fine. Concertul Eric Clapton &Steve Winwood a fost superb. Amandoi sunt niste batranei care inca pot canta ca niste zei si tre’ sa spun ca Eric Clapton is still Hot . Gata! Am zis-o!

Muzica a fost faina. Nu prea am memoria titlurilor de melodii, dar ceea ce am auzit a fost foarte tare. Am avut si eu o suparare. Speram sa cante Wonderful Tonight. Si am fost suparata cand am vazut ca au plecat si nu au cantat-o. Concertul a durat in jur de 2 ore. Nu s-a facut pauza si nu s-a simtit vreun rateu pe parcursul concertului. Ce m-a mai deranjat au fost, sa zicem, niste “fumegatori” care mi-au iritat ochii si mi-au creat o stare de discomfort si tuse. La inceputul concertului a urcat pe scena o pitzipoanca care “a incercat sa ii prezinte” pe cei doi cantareti. In primul rand a uitat ca era si Winwood si in al doilea rand, marea perla a serii, “Il primim in aceasta pe marele nostru artist…” Hmmm….o avea cetatenie romana si noi nu stim? Trecand peste suparari, am asistat la un concert foarte bun, cu mizica buna, cu voci si chitari exceptionale, cu vedere buna si atmosfera de invidiat. M-am simtit bine, chiar daca initial eram suparata ca nu am mai prins inca din martie bilete la categoria II si am luat la III. Vedete -spectatori nu am vazut multe : Baietii de la Holograf, Liana Stanciu si Mitza de la Bere gratis. Mai stiu ca Robert Turcescu isi luase bilet, dar nu m-am intalnit cu el pe acolo.

Pe cer aseara erau doar 2 stele…

Trebuie sa mai spun ca aseara am gasit cu greu un taxi. Am sunat la cel putin 5 firme de taxi si toate erau ocupate. A trecut o ora de la concert pana am gasit un taxi. Dar a fost ok.

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, No Comment, reverii, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 10 Comments »

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 1 Comment »

In ultima vreme am citit articole de pe Vox Publica . Nu stiu daca pentru ca zaream figuri cunoscute la articole noi si apoi ma pierdeam printre alte articole cu titluri interesante , sau pur si simplu d-aia.

Am observat ca foarte multe articole sunt atacate prin comentarii urate, offtopic sau jignitoare atat la adresa autorilor cat si la adresa continutului articolului. De ce? Nu e Vox Publica un loc de opinie? Am mai observat si ca multi il injura pe patronul trustului. Sa inteleg ca tot ce are legatura cu trustul Realitatea Catavencu e virusat de Vantu Power?  He he…nu e chiar asa. In afara de locul gazduirii are Vox Publica vreo legatura cu trustul? Mai multi din cei care scriu acolo nu sunt jurnalisti, sau daca sunt, nu sunt musai din trustul Realitatea Catavencu. De ce sunt injurati? De ce sunt toti autorii injurati?

Este oare o problema de calitate a textelor? Ma indoiesc,zau, pentru ca un acelasi articol e injurat pe vox publica si pe blogul autorului e laudat.

E vorba de calitatea cititorilor? Ma indoiesc iarasi pentru ca autorii nu sunt bloggeri/jurnalisti mediori.

Atunci ce nu le convine cititorilor de pe Vox Publica?

Uneori ma gandesc ca sunt cititorii realitatii.net care , plictisiti de comentat articole de informare , sper sa capete putina atentie de la bravii autori de pe Vox Publica.

Cred ca oamenii care comenteaza pe Vox Publica nu pricep esenta articolului respectiv si de aceea injura. Stiu, asa fac  adesea si persoane apropiate mie. Daca nu inteleg ceva se irita si injura.

Poate ca autorii de pe Vox Publica folosesc cuvinte mult prea greoaie. Asta e chestia cu jurnalistul de opinie . Nu e pentru oricine. La jurnalismul de informare, jurnalistul e dator sa explice si lu’ tusa din varful dealului ce se intampla. La jurnalismul de opinie totul e subiectiv. Desi, uneori,autorii folosesc atitudinea asta : “Daca folosesc cuvinte dintr-un anumit registru, pun o restrictie pe articol”, literalmente, mesajul insemnand : “If you don’t get it, it’s not for you !”. Cu toate astea, Vox Publica e un taram liber. Nu cred ca e supus vreunui mogul, nu cred ca se practica persuadarea sau cenzura.

“Jurnalist cu nume sonor…da…trebuie injurat…da…e tinta perfecta.” Probabil asa vorbesc comentatorii in serie de pe Vox Publica. Si apoi comit infractiunile. Nu se uita la text de multe ori. Injura si desfiinteaza articole pe care nu le-au citit, prin argumente care nu exista.

Bine, pe blogul personal exista un public deja format. Pe Voxpublica ai mereu surprize…

Picture link

• Posted in: blogate, Brubleme, povesti de adormit copii, un portret pe luna
• Discussion: 11 Comments »

Surprins de-atatea ori cu texte copiate integral de pe wikipedia, un minunat ziar disparut de pe hartie, Atac, loveste cu un nou articol penibil.

Se ia una vedeta cu blog care spre deosebire de foarte multi isi merita locul in topurile blogosferice si una bucata gripa. Da, Cabral are gripa si l-a pus naiba sa scrie metaforic despre ”aventura lui”. Cu un minim efort de gandire, citeai tot articolul, articol oprit la un moment cheie de altfel, si intelegeai ca femeia este o banala  dar infocata gripa.  Domnisoara V  N  nu a simtit nevoia sa faca efortul asta(sau nu a vrut, ca deh, e criza de subiecte).

Acum, nu prea are sens sa te semnezi cu initialele daca in casuta redactionala ai numele complet trecut.

Iar acum, distrati-va cu o comparatie: Articolul lui Cabral si articolul domnisoarei de la Atac.

Ii urez lui Cabral insanatosire grabnica si felicitari pentru un articol coerent scris la o febra de 41 de grade.

Cat despre domnisoara VN sau Veronica Nae , am descoperit ca ar fi inginer de profesie. Nu mai bine mergea un articol despre piulite si suruburi decat despre subtilitatile vietii lui Cabral ? Lasa-nee..lasa-neee !

Stiu ca si CTP a fost inginer, dar asta nu o ajuta pe tipa asta cu nimic. Cred ca a cam apus epoca in care erau angajati economisti si ingineri pe banda rulanta la ziar.

• Posted in: blogate, Brubleme, D'ale blogului, Go...somewhere, No Comment, stresant, un portret pe luna
• Discussion: 18 Comments »

Va invit cu cea mai mare placere la Expozitia Omagiala Michael Jackson organizata de Nicoleta Ionescu, profesoara mea de arta digitala.

Asadar, vineri, 28 august, la metrou la Universitate veti admira caricaturi din toate colturile lumii dedicate lui Michael Jackson. Expozitia dureaza toata ziua.

Blogul evenimentului aici .

Proiectul Expoziţiei Omagiale Michael Jackson este o iniţiativă a unui grup de artişti internaţionli, reuniţi de entuziasmul unei tinere ilustratoare, Nicoleta Ionescu. Astfel, adunând în jur de 50 de lucrări, portrete şi caricaturi, expoziţia reuşte să aducă împreună viziuni artitice de pe toate continentele lumii, într-un amestec intercultural şi stilistic unic atât între manifestările artistice internaţionale cât mai ales între cele omagiale adresate Regelelui Muzicii Pop.

Artiştii care aduc un omagiu de linie formă şi culoare fără precedent lui Michael: Alessandro Grandinetti (Italia), Aswini & Abani (India; singurul duo de fraţi caricaturişti din lume), Ben Heine (Belgia, caricaturist şi jurnalist), Bogar Chancay (Ecuador), Chris Wahl (Australia), Francisco Medina (Venezuela), George Williams (Marea Britanie), Gergely Bacsa (Ungaria), Guaico (Columbia) Jaime Ramirez (SUA), Joseba Morales (Spania), Jourdenais Jonathan (Canada), Kagan McLeod (Canada), Luis Eduardo Leon (Columbia) Mark Van Olmen (Olanda), Mateo (Romania)Michael Greaney (SUA), Michaël Olivier (Franţa), Miroslav Gerencer – Gero (Croaţia), Oronde Kairi (SUA) Sal Navarro (SUA), Scott Jones-McMahon (Marea Britanie), Tonio (Ungaria),) Raul Alfonso Grisales (Columbia), Yamen hazem (Egipt) etc

Diversitatea lucrărilor expuse în cadrul proiectului constă atât în influenţele diferitelor culture din care provin dar şi din faptul că o parte dintre artişti lucrează în tehnici tradiţionale, alţii preferă digitalul, stilurile variind de la acuarele, uleiuri până la picturi digitale, vectori şi chiar viziuni manga ale lui Michael!

• Posted in: Cu si despre animatie, Go...somewhere, Poze, stiri, un portret pe luna
• Discussion: 2 Comments »

Da! Un nou articol din seria aceasta. Nu le-am numarat, dar promit ca le voi scoate din adanciturile blogului si le voi nota ca atare.  Daca tot am postat deunazi O scurta poveste (a filmului romanesc de animatie, de la inceputuri pana la 1990), astazi m-am gandit sa prezint cativa regizori ai filmului romanesc de animatie.  Pentru ca Sursa “Internet” nu dadea randament, m-am intors la caile informative clasice.  Cand eram mica aveam un almanah favorit. Fireste almanahul fusese publicat inaintea nasterii mele, prin ‘ 87 mai exact.  Almanahul enciclopedic “Contemporanul” a publicat in acel an o “Scurta istorie a filmului de animatie”.  Prin cate peripetii a trecut almanahul asta. Il luam peste tot cu mine… Dar prin cate peripetii au trecut personajele redate in el…He he…Ca sa trec si la subiectul de fata, promis de afltfel cu mult timp in urma, va voi prezenta :

33 de microportrete ilustrate

Read the rest of this entry »

• Posted in: Cu si despre animatie, D'ale blogului, film, Go...somewhere, Poze, reverii, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 12 Comments »

O scurta poveste (a filmului romanesc de animatie, de la inceputuri pana la 1990)

In sfarsit am gasit ceva frumos si mult asteptat. Nu e nou, dar abia acum l-am gasit postat pe internet.  Filmul a fost facut in 2007 si il are ca protagonist pe Horatiu Malaele care prezinta personajele desenelor animate romanesti. Nu voi face vreo recenzie pentru s-au facut destule. Sunt doar fericita ca il voi vedea in sfarsit si va voi oferi ocazia sa il vedeti si voi. Cat aveam eu in 1990? 2 ani? Eram mult prea mica.  Totusi, nostalgia trecutului ma roade desi nu am avut ocazia sa o traiesc. O fi din cauza pasiunii mele de a viziona desene animate… uff…prea multe desene animate. Dar stiti…e prea frumos sa te uiti la desene animate. Sa incepi cautand niste imagini, sunete familiare si sa ajungi sa te pierzi urmarind ore in sir desene animate pline de amintiri. Ce daca am vazut desene animate inainte sau imediat dupa evenimentele din ’89? Imi amintesc ca prindeam adesea unele imagini cu desene dinainte de ’89. Ma fascinau…parca le stiam din totdeauna. Si eram mult prea mica pentru a constientiza ceva.  Mi-au ramas in vise. Le aud cand dorm. Si ma apuca nostalgia uneori. Am imaginile in cap. Nu stiu de unde, din ce meleaguri sunt, dar mi le amintesc si iata…le caut…si le gasesc.

Read the rest of this entry »

• Posted in: Cu si despre animatie, film, Go...somewhere, povesti de adormit copii, reverii, Sentimente, un portret pe luna
• Discussion: 7 Comments »