Sandy

Au venit, au cantat, au plecat. Nu “Buna seara!”, nu “Noapte buna!”, doar “Thank you!”. Cam asta a fost supararea majoritatii. Dar chitara, clapele si vocile au revansat pentru lipsa de comunicare. Sunt cateva note de chitara care imi dilata ochii…am fost in al noualea cer.

O raceala zdravana mi-a taiat vocea aproape complet…mi-a parut rau ca nici macar sa fredonez, nu mai zic de urlat. Chiar glumeam ca ar fi prea tare ca raceala asta sa imi schimbe vocea (cam cum a patit Bonnie Tyler) .

In fine. Concertul Eric Clapton &Steve Winwood a fost superb. Amandoi sunt niste batranei care inca pot canta ca niste zei si tre’ sa spun ca Eric Clapton is still Hot . Gata! Am zis-o!

Muzica a fost faina. Nu prea am memoria titlurilor de melodii, dar ceea ce am auzit a fost foarte tare. Am avut si eu o suparare. Speram sa cante Wonderful Tonight. Si am fost suparata cand am vazut ca au plecat si nu au cantat-o. Concertul a durat in jur de 2 ore. Nu s-a facut pauza si nu s-a simtit vreun rateu pe parcursul concertului. Ce m-a mai deranjat au fost, sa zicem, niste “fumegatori” care mi-au iritat ochii si mi-au creat o stare de discomfort si tuse. La inceputul concertului a urcat pe scena o pitzipoanca care “a incercat sa ii prezinte” pe cei doi cantareti. In primul rand a uitat ca era si Winwood si in al doilea rand, marea perla a serii, “Il primim in aceasta pe marele nostru artist…” Hmmm….o avea cetatenie romana si noi nu stim? Trecand peste suparari, am asistat la un concert foarte bun, cu mizica buna, cu voci si chitari exceptionale, cu vedere buna si atmosfera de invidiat. M-am simtit bine, chiar daca initial eram suparata ca nu am mai prins inca din martie bilete la categoria II si am luat la III. Vedete -spectatori nu am vazut multe : Baietii de la Holograf, Liana Stanciu si Mitza de la Bere gratis. Mai stiu ca Robert Turcescu isi luase bilet, dar nu m-am intalnit cu el pe acolo.

Pe cer aseara erau doar 2 stele…

Trebuie sa mai spun ca aseara am gasit cu greu un taxi. Am sunat la cel putin 5 firme de taxi si toate erau ocupate. A trecut o ora de la concert pana am gasit un taxi. Dar a fost ok.

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, No Comment, Sentimente, reverii, un portret pe luna
• Discussion: 10 Comments »

Dupa cum ati citit in titlu, pe 2 martie e baba mea. Si daca baba prevesteste cum imi va fi anul in curs, sunt curioasa daca ar functiona un wishlist. Asadar:

Visez de cand ma stiu ca de ziua mea…nu conteaza anul, mereu am visat asta…deci, de ziua mea sa am camera plina plina cu flori parfumate de primavara: Zambile, ghiocei, narcise, frezii, albastrele, lalele si ce fori frumoase mai sunt primavara. As vrea sa ma imbat cu parfumul lor.

Mi-as dori sa imi depasesc temerile, sa nu imi mai frica de nimic, sa am curaj sa fac ce imi regizez in cap asa cum am gandit acel lucru, sa fiu taioasa si considerata periculoasa(in sensul profesional) si sa fiu mai atenta si mai adaptabila.

Mi-as dori sa fiu mai odihnita si sa nu renunt la lucrurile care imi plac si sa inteleg ceea ce bolborosesc politicienii si restul papagalilor de la tv si sa gandesc mai repede ca sa ii incoltesc, vreau sa fiu jurnalist, vreau sa scriu mai bine, mai repede si fara greseli si mai ingenios, mai creativ…vreau sa fac cariera si sa schimb lucrurile, vreau sa fiu puternica si sa ma impun.

Si vreau sa am o dictie mai buna, si o postura mai degajata si sa nu ma mai panichez si sa fac lucrurile ca la carte.

Vreau sa stiu mai multe, vreau sa citesc mai mult si sa retin ce citesc, sa iau licenta cu o nota decenta si sa intru la master la buget ca sa nu ma simt cumva fortata sa renunt la el, vreau sa uit lucrurile din trecut care ma bantuie in fiecare moment cand pur si simplu stau.

Vreau un reportofon bun, o tableta grafica, un aparat foto decent,

Vreau sa fiu inteleasa de ceilalti, vreau…multe…

Prea multe…nu-i asa ca nu se vor indeplini?

• Posted in: Brubleme, De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente, reverii
• Discussion: 6 Comments »

E tarziu in noapte. Se pare ca Mos Ene s-a apucat si el de navigat pe internet si a uitat sa stinga lumina… Mi-am adus aminte de unul dintre cele mai placute momente din copilarie, moment repetat de nenumarate ori cand eram mica. Cantecul meu de leagan…da…credeam ca numai eu il mai aud uneori in ganduri si in somn…mama l-a uitat demult. Eu imi aminteam doar franturi. Spre fericirea mea l-am gasit. Intr-un singur loc, dar l-am gasit. Pe forumul despre copii (unde sunt si alte cantece de leagan). Inseamna foarte mult pentru mine sa il am, sa il pot canta si eu cand mi-o veni vremea. Versurile suna cam asa:

E ca un punct sensibil pe care l-am atins gasind acest cantecel. Mi-e dor de copilarie…vreau sa nu mai am griji sau tangente cu oameni rai. Imi sunt dragi toate amintirile de pana in 5 ani. Uneori mi-e dor sa imi amintesc mai bine cum era atunci.

Voi va mai amintiti ce cantec de leagan va canta mama cand erati copii mici? Daca aveti copii, voi ce le cantati copiilor pentru a adormi?

• Posted in: De prin jurnale, felie de viata, povesti de adormit copii, reverii
• Discussion: 7 Comments »

Poetul meu favorit e Lucian Blaga. Nu cred ca v-am spus, dar am scris despre el mai demult.  M-am gandit sa incerc sa vad cum merge cu adaugatul audio-ului pe blog. Nu de alta, dar am in plan sa fac din acest blog un audio-blog. Timp sa am… Prin urmare astazi va voi oferi o poezie superba. Se numeste Somn si a fost publicata in volumul Lauda somnului (1929). Cum trebuia sa fie ceva mai special, poezia am recitat-o in portugheza. Mai jos va voi pune versurile atat in portugheza cat si in romana. Inregistrarea a fost facuta  acum un an jumate pentru emisiunea Globetroter de la Radio Lynx, prezentata de Ioana Dobre.  Enjoy!

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Read the rest of this entry »

• Posted in: D'ale blogului, audio, reverii
• Discussion: 8 Comments »

Nu stiu daca ati observat, dar orice ar cere/cauta, tiganii folosesc aceleasi replici. Nu cred ca trec pe strada aceiasi tigani cu fiare vechi sau calorifere pepeni sau chiar sticle goale, care striga intr-un fel caracteristic si niciodata schimbat. Orice ar cere sau da, au acelasi timbru vocal, au acelasi ton. Toti. Parca ar repeta  la nesfarsit imitand perfect  aceeasi melodie.

Trecand peste asta, am observat ca cersetorii au trecut pe colindat. Sunt afoni si nu canta nici pe apoape ceea ce incearca sa cante si  imi vine sa le dau bani ca sa taca.

Nu stiu daca l-ati auzit vreodata pe cersetorul (care arata a om in toata puterea) care se vaita ca ii e foame, dar azi am auzit altul cu aceeasi poezie. Un nene in tramvai l-a imbrancit si l-a injurat si i-a zis sa se duca la Guvern daca ii e foame.  Imi pare rau pentru toti suferinzii din strada, desi stiu ca foarte multi dintre ei sunt sarlatani care profita de bunatatea oamenilor si isi ridica palate din cersit . Ce meserie prospera.

• Posted in: felie de viata, reverii
• Discussion: 15 Comments »

As putea sa numar pe degete datile in care am mers la cinema. Am fost chiar si la un film 3D…dar nu mi-a placut efectul. Nu m-am simtit atrasa niciodata de posterele alea mari ale fimelor sau de titlurile pompos scrise deasupra intrarii intr-un cinematograf.

Imi amintesc ca prin liceu mergeam cu o colega spre Piata Romana. Voia sa duca niste carti la British Council. Si cum a cotit autobuzul la galeriile Orizont….cum mergea el asa frumos si grabit spre Romana, o vad pe colega mea facand ochii mari si lipindu-se, ca in filme, de usa de la autobuz. Vazuse afisele Cinematografului Scala. Rula Scarry Movie 3.  Isi luase mintea de la a mai duce cartile. Si ce daca era ultima zi de predare si apoi platea nu stiu cat pe ele. Nu mai conta. Hai la film! Incepea in 5 minute. Am alergat de la Romana pana la Scala intr-un suflet.

Ei bine, eu nu am fost niciodata asa. Mereu am trecut nepasatoare pe langa afisele cu filme. A trecut demult varsta la care ma indragosteam de actori si priveam visatoare postere cu ei.

Din pacate, nu stiu cum se face de am mers in majoritatea cazurilor la filme proaste. Nu dau vina pe nimeni, dar filmele noi…nu mai au atata savoare …

Cred ca primul film pentru care ma voi duce la cinemtograf din dorinta reala de a-l vedea la cinema este Princess and the frog de la Disney.

Ok. Deja sunt innebunita dupa filmul asta. Probabil ca pana in Ianuarie cand ajunge si in cinematografele noastre voi face spume si voi invata replicile pe dinafara.  La multe filme Disney stiu toate replicile.

As vrea sa merg mai des, dar nu ma omor dupa aglomeratie si stat la cozi, nu ma omor dupa inconfortabilele scaune de cinema sau dupa zgomotele de fond  si galagie. Nu ma omor nici dupa reclamele de la inceput si nici dupa ecranul ala mare si dupa volumul dat la maxim al filmului. Nu ma omor nici macar dupa capetele oamenilor care stau in fata si se ridica. Nu ma omor nici dupa mamicile care povestesc copiilor filmul.

Cam multe negatii…dar nu ma pozitionez impotriva cinematografelor. Chiar m-as bucura ca oamenii sa mearga mai des la cinema. Eu una, nu ma simt comfortabil acolo. Prefer sa vad un film acasa ca sa nu ies apoi din cinematograf dezamagita. In majoritatea cazurilor dezamagita de film si nu de cinematograf. Nu stiu de ce filmele pe care le-am vazut la cinema nu m-ai impresionat deloc. Asta e…

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente, film, reverii
• Discussion: 5 Comments »

Din ce-am observat, colegii de generatie si cei mai mari, nu gusta animatiile 3D .

Chiar credeam ca  numai eu nu sunt incantata de astfel de productii. Recunosc, povesti incantatoare, unele chiar destepte, dar 3D-ul parca nu are acelas farmec al copilariei.

Dupa cum stiti, DDTV (Direct Digital TeleVision) a avut o incercare de transformare a postului intr-unul de desene animate, filme si documentare. Achizitionarea licentelor acestora a fost dubioasa si situatia a facut ca DDTV-ul sa fie amendat. Presa, blogurile au scris si de aparitia noului program si de amenintarea disparitiei lui. Un singur lucru am observat in comentarii. Trecand peste dezamagirile fata de calitatea execrabila a transmisiei DDTV-ului in general, singurul lucru care a bucurat romanii au fost desenele animate. Nu erau asa entuziasmati de filme sau de documentare precum erau de desenele animate.  De ce? Pentru ca faceau parte din copilaria lor. Le aprindeau nostalgii.  Zeci de comentarii, scrise de oameni cu pretentii diferite spuneau un singur lucru: “Ne place ca difuzeaza desene animate clasice. “  Trebuie sa recunosc ca au dat lovitura cu ele si chiar am fost fericita sa le urmaresc.  Unii comentatori se bucurau mult de amintiri, altii erau fericiti ca au copii la ce sa se uite, adaugand celebra fraza…”decat prostiile alea difuzate in zilele noastre….”

Eeh, au trebuit cei de la CNA sa ni le interzica si pe astea. Nu zic ca nu e dreptul lor dar CNA se transforma intr-o comisie comunista care ofera 5 minute de desene. Iar in aceasta scurta perioada in care DDTV-ul a difuzat desene, ne-am simtit ca dupa Revolutie, cand desenele au aparut in numar mare si difersificat.   Legale sau nu, noi tot desenele alea le-am urmari. Cred ca TVR-ul are drepturi de difuzare pentru multe dintre acele desene. Uff ce rating ar avea daca ar schimba grila de programe.  Chiar, TVR-ul de ce nu are un program de desene animate, daca tot deschide televiziuni? Macar la unul dintre cele N televiziuni TVR sa ne uitam.  Ne e dor de emisiunile pentru copii. Au arhive. Arlechino, Feriti-va de magarus, Abracadabra in perioada TVR… si multe filmulete create pentru copii. Vai ce ne-ar incalzi inima. Le avem. Se pune praful pe ele. Si chiar nu i-ar costa foarte mult un astfel de post. Nu vrem marfa noua. Ne vrem copilaria si amintirile inapoi.

Pe 19 seprembrie se deschide Disney Channel Romania. Zau ca m-as uita toata ziua la desene disney clasice, dar pitzipoance precum Hanah Montana vad zilnic pe strada…deci…mi s-a luat.

Sa fim seriosi, copiii se simt atrasi instinctiv de desenele animate clasice. Sunt usor digerabile, in culori bine definite si au povesti simple si atractive. Copiiilor le e greu sa urmareasca mai multe planuri ca, daca ar putea, ar citi romane complexe la 10 ani.  Cred ca daca s-ar renunta multe desene actuale, lumea nu le-ar simti lipsa. Observ insa ca lumea simte foarte tare lipsa desenelor clasice. Dovada sta Desenele Copilariei si multe alte bloguri care trateaza acelasi subiect.

Cred ca am vazut si revazut unele desene clasice de 100 de ori(nu exagerez), stiu toate replicile, scenele si totusi ma uit mereu fermecata si indragostita de personaje. Nu ne trebuie monstri spatiali, SF-uri animate si glume porcoase. Sunt cateva desene care au patruns prin lumea Cartoon Network care sunt de-a dreptul scarboase. Parca te incita la a face pe prostul. Dar ” vezi sa nu ramai asa” spune o gluma.

Imi amintesc ca si in copilarie erau desene violente sau in vreun fel ciudat, cu roboti si cine stie, dar parca parca tot frumos erau construite.

In dorinta lor de rating, DDTV-ul a facut un lucru dragut ca a difuzat niste desene frumoase si animate, nu digitizate.  Prin simplitatea lor, aceste desene au cucerit inimile oamenilor. Oare copiii romani au nevoie de atat de mult 3D ?

Studioul Metropolis se vaita ca face desene animate romanesti non-violente avand ca si subiecte basme romanesti, dar ele nu prind la cumparatori. Pai normal ca nu prind . Sunt 3D, vectorizate si cam scortoase. Realizarea lor e cam nerealista, sunt mai mult povestite si nu au voci sincronizate cu personajele.   Imi pare rau ca spun asta, dar am fost si eu putin dezamagita la vizionarea lor.

Imi place arta digitala, desenez, dar tor prefer 2D-ul fata de 3D. Stiu ca 3D-ul vinde dar arta parca tot in 2D sta.

Dupa cum am spus, unele povesti ale filmelor 3 D sunt chiar bune. Filmul Up am vrut sa il dau la o parte. Dupa ce l-am vazut am ramas marcata de poveste, dar animatia in sine nu m-a incantat prea mult.  Mi s-a parut…nu stiu…gumoasa?

Cred ca vreau sa va spun ca desenele animate pe care le dorim sunt cele care ne induc intr-o lume de basm, nu una cat mai realista. E o diferenta intre un desen animat si un film, iar prin 3D incepe sa scartaie aceasta diferenta. Vrem sa visam in continuare atunci cand ne uitam la desene animate. Acesta este scopul lor.

Ps: E vreo 4:30 dimineata. Scriu acest text pe o foaie de hartie pentru ca am inchis deja pc-ul si daca il mai deschid, iar ma iau cu altele si ma pierd in detalii si pierd idei. Poate ca la transcriere va arata mai coerent textul de fata(si arata). Nu stiu, dar o sa scriu si acest Ps indiferent de editarile survenite textului. Asa…ca sa ma simt mai om…nu robot.

Surse poze: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8. Pentru ca CNA-ul vegheaza.

• Posted in: Brubleme, Cu si despre animatie, Go...somewhere, No Comment, Poze, Sentimente, film, povesti de adormit copii, reverii, stiri, stresant
• Discussion: 28 Comments »

Orice om isi pune intrebari in viata. Unele cruciale, altele nu tocmai… Intrebari care te fac sa gandesti, dar parca te fac si sa iti fie teama de gasirea unui raspuns. Intrebari retorice dar, paradoxal, pline de posibile optiuni…

Adrian Soare a facut o lista cu 19 astfel de intrebari.  Mie mi-a oferit-o pe cea de-a 12-a. Am incercat sa ii raspund:

Asadar, intrebarea:

12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?

si…raspunsul:

Chiar am fost oarecum nimerita cu intrebarea. Mi-am mai pus o astfel de intrebare. Cred ca as alege sa imi pierd amintirile din trecut.  De ce? Pentru ca pe mine ma distruge mental trecutul. Nu exista seara in care sa nu imi amintesc tot felul de situatii in care am ales ceva gresit si sa am mustrari de constiinta despre asta.  Ma tortureaza analogiile. Fac legaturi ciudate intre lucruri…eeh fixatii de-ale mele. Cred ca as putea sa ma concentrez mult mai bine la viitor daca nu as avea la ce amintiri sa apelez pentru a avea cosmaruri noaptea sau depresii ziua. Sunt inca tanara si nu am ce amintiri importante sa pierd.  In plus, blogul mi-ar dezvalui cam tot ce trebuie sa stiu despre mine, alaturi de site-urile pe care mi-am lasat amprenta. Nu cred ca as regreta alegerea facuta…desi nu mi-as mai aminti de ea probabil.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, Go...somewhere, Sentimente, blogate, reverii
• Discussion: 14 Comments »

Da! Un nou articol din seria aceasta. Nu le-am numarat, dar promit ca le voi scoate din adanciturile blogului si le voi nota ca atare.  Daca tot am postat deunazi O scurta poveste (a filmului romanesc de animatie, de la inceputuri pana la 1990), astazi m-am gandit sa prezint cativa regizori ai filmului romanesc de animatie.  Pentru ca Sursa “Internet” nu dadea randament, m-am intors la caile informative clasice.  Cand eram mica aveam un almanah favorit. Fireste almanahul fusese publicat inaintea nasterii mele, prin ‘ 87 mai exact.  Almanahul enciclopedic “Contemporanul” a publicat in acel an o “Scurta istorie a filmului de animatie”.  Prin cate peripetii a trecut almanahul asta. Il luam peste tot cu mine… Dar prin cate peripetii au trecut personajele redate in el…He he…Ca sa trec si la subiectul de fata, promis de afltfel cu mult timp in urma, va voi prezenta :

33 de microportrete ilustrate

Read the rest of this entry »

• Posted in: Cu si despre animatie, D'ale blogului, Go...somewhere, Poze, Sentimente, film, reverii, un portret pe luna
• Discussion: 10 Comments »

O scurta poveste (a filmului romanesc de animatie, de la inceputuri pana la 1990)

In sfarsit am gasit ceva frumos si mult asteptat. Nu e nou, dar abia acum l-am gasit postat pe internet.  Filmul a fost facut in 2007 si il are ca protagonist pe Horatiu Malaele care prezinta personajele desenelor animate romanesti. Nu voi face vreo recenzie pentru s-au facut destule. Sunt doar fericita ca il voi vedea in sfarsit si va voi oferi ocazia sa il vedeti si voi. Cat aveam eu in 1990? 2 ani? Eram mult prea mica.  Totusi, nostalgia trecutului ma roade desi nu am avut ocazia sa o traiesc. O fi din cauza pasiunii mele de a viziona desene animate… uff…prea multe desene animate. Dar stiti…e prea frumos sa te uiti la desene animate. Sa incepi cautand niste imagini, sunete familiare si sa ajungi sa te pierzi urmarind ore in sir desene animate pline de amintiri. Ce daca am vazut desene animate inainte sau imediat dupa evenimentele din ‘89? Imi amintesc ca prindeam adesea unele imagini cu desene dinainte de ‘89. Ma fascinau…parca le stiam din totdeauna. Si eram mult prea mica pentru a constientiza ceva.  Mi-au ramas in vise. Le aud cand dorm. Si ma apuca nostalgia uneori. Am imaginile in cap. Nu stiu de unde, din ce meleaguri sunt, dar mi le amintesc si iata…le caut…si le gasesc.

Read the rest of this entry »

• Posted in: Cu si despre animatie, Go...somewhere, Sentimente, film, povesti de adormit copii, reverii, un portret pe luna
• Discussion: 7 Comments »