Sandy

Sunt in prag de licenta. Nu stiu cand au trecut 3 ani de facultate. Recunosc ca imi e teama. Mi-a fost teama si de admitere si de cateva dintre examenele din sesiuni, dar acum e alt prag.  Sper sa am si norocul  sa intru la masterul la care visez inca din primul an.

Marea frica nu vine din note sau din examen, ci din urmarea fireasca a studiilor. Am facut deja primii pasi spre presa si sper ca dupa facultate sa imi pot mentine drumul. De-abia dupa etapa asta de formare intervin visele, principiile, asteptarile…

Totusi, articolul asta nu este despre mine. Din perspectiva privitorului si mai apoi a privitorului avizat, mi-a fost dat sa urmaresc mai multe cariere de jurnalisti. Prin urmare fac un apel la sinceritate si lansez o leapsa. Aveam de mai mult timp ideea asta, insa ce m-a facut sa o si pun pe tapet a fost intalnirea cu Adelin Petrisor de la Serile FJSC. Intregul eveniment a fost un apel la jurnalismul adevarat, facut din pasiune.  Modul in care invitatul a incurajat viitorii jurnalisti sa aleaga un drum ”drept”, m-a impresionat.

Ca sa scurtez articolul, leapsa ar suna cam asa :

Daca e cu putinta, impartasiti cititorilor povestea debutului in presa (cum ati ajuns in presa si primele experiente). Cum arata piata de media in acel moment ? Ce asteptari si aspiratii aveati (daca aveati) in momentul in care ati ajuns intr-o redactie ? A existat vreun mentor la inceputul carierei ? Cum a evoluat presa si cum v-ati fi dorit atunci sa evolueze ? Cum vedeti viitorul presei ?

Personal as vrea sa vad ca presa are un viitor. Poate sunt copil, dar vreau sa cred ca din generatiile noi se vor ridica si jurnalisti ”pur sange”. Vreau sa vad ca putem sa facem ceva pentru a avea o presa demna, nu una care sa prabusesca la prima suflare.

Din punctul asta de vedere, articolul asta are si un motiv egoist : sunt la inceput de drum si vreau sfatul celor care au trecut prin asta.

Inteleg ca multi au scris deja despre tema asta prin diverse interviuri sau chiar in articole de pe blog. Unele povestiri insa merita repetate. Mai mult, sper ca leapsa sa se raspandeasca la cat mai multe persoane. Pana atunci, indraznesc sa o adresez urmatorilor :

Cariere Media, Hari Popescu, Iulian Budoi, Ovidiu Zara, Pagina de Media, Ralu Caranfil, Realitatea Fm blog, Reporter Virtual, Sentinta ,Toni Momoc, Ioan T. Morar, Vlad Petreanu, Catalin Tolontan, Iulian Comanescu, Cristian Grosu, Subiectiv si multi alti jurnalisti pe care i-am omis fara voie dar ale caror experiente mi-ar placea sa le citesc.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente
• Discussion: 12 Comments »

Un articol semnat de Piticu mi-a amintit ca astazi este Ziua Internationala a Libertatii Presei. Uitasem. Tot astazi este si ziua jurnalistului Robert Turcescu. Asta da predestinare, sa te nasti in Ziua Libertatii Presei (desi data a fost stabilita ulterior) ! Profit de ocazie si ii urez un sincer La multi ani!

Desi ma ambitionez sa il contrazic pe Piticu si sa spun ca presa in Romania are un viitor, imi e forarte greu sa nu-i dau dreptate. Nu se poate ignora faptul ca presa romaneasca e in picaj. De curand FJSC-ul are cont pe Facebook si cu ocazia asta primesc si eu o tona de amicitii de la studenti pe care nu ii stiu decat dupa nume (in cel mai bun caz dupa figura) si incerc sa imi amintesc daca am vorbit macar o data. Singurul motiv pentru care le dau add este curiozitatea: oare cati dintre ei vor ajunge efectiv jurnalisti ?  Nu zic de cei de-acum. Sunt anul 3 si au alte prioritati…cum ar fi sa licenta (sau examenul la Sociologia Jurnalistilor de miercuri).

Anul asta m-am aventurat in presa, in radio mai precis. M-a prins atat de tare, incat de cand am intrat in sesiune si implicit in vacanta ma simt ca in sevraj. E greu de descris senzatia din momentul intrarii in Casa Presei Libere, cladire in care miroase mai mereu a hartie tiparita. Nici macar nu am treaba cu presa scrisa : adevarul este ca mi-e teama de presa scrisa. Momentan…

Sa revin : m-am aventurat, deci, la Radio Realitatea FM. Am ramas placut impresionata sa fiu intrebata de diferiti colegi de facultate daca pe mine m-au auzit la radio. Realitatea FM este un radio micut, dar care nu e legat deloc de Realitatea TV. Chiar daca redactia este intr-o camera cam cat o sufragerie, chiar daca unii oameni au plecat (din cauza crizei), chiar daca nu mi-au iesit toate materialele de prima data, chiar daca Gigi Becali mi-a inchis telefonul in nas, energia transmisa de oamenii care fac acest radio sa existe m-a incurajat. Am invatat cat de mult am putut de la ei si vreau sa invat cat mai mult. Mai toti au 10-15 ani de presa in spate. Trebuie sa recunosc ca acest lucru m-a facut sa ma simt foarte mica la inceput, dar m-au acceptat si asta m-a facut sa am incredere in mine.  Ce faceam mai exact? Interviuri, stirute…chestii d-astea mai usoare dupa cum spune Iulian, producatorul matinalului. Usoare erau mai degraba temele abordate: educatie, cultura, social. De cate ori ma aventuram(cel putin la inceput) in economie sau politica, imi prindeam urechile. Acum, am inceput sa le mai inteleg….dar mai am de invatat cum merg treburile. Din pacate (sau din fericire) pentru  a scrie o stire, trebuie sa o intelegi pe deplin.

In aceasta perioada petrecuta pe holurile realitatii am intalnit o singura figura cunoscuta din facultate(un coleg care a terminat acum 2 ani).  Sunt convinsa ca mai sunt si alti oameni, oameni care vin la alte ore dar ma asteptam la un aflux mai mare de fosti absolventi. Stiu, e criza, nu sunt posturi , internshipurile sunt destul de stresante (tot in regimul asta am lucrat si eu) si totusi imi e greu sa cred ca au disparut ambitiile jurnalistice. Prin urmare tind sa ii dau dreptate lui Piticu…studentii la jurnalism nu prea opteaza pentru presa.

Totusi, anul asta am avut niste profi care lucreaza sau au lucrt in trust si am facut vizite pe la televiziuni. La Realitatea TV oamenii pareau aproape speriati de faptul  ca studentii stiau ce e aia o “burtiera”.

Despre libertatea reala a presei din Romania prefer sa nu discut. Consider ca ma depaseste subiectul. Poate ca sunt mult prea tanara sa fi simtit pana acum constrangeri de acest tip.

Vreau sa cred ca presa are un viitor, ca presa isi va reveni. Ca cititorii isi vor pune ochelari si nu vor mai citi toate tabloidele, ca jurnalistii vor gandi inainte sa scrie si vor verifica ceea ce scriu, ca tinerii jurnalisti vor intelege mai clar ideea de deontologie si ca obsesia mogulilor va disparea,  ca politicienii se vor impusca, ca PSD-ul va face cursuri de politologie cu noii recruti care nici macar ce inseamna socialismul nu stiu, ca presa se va lupta cu influentele si ca va incerca sa educe, ca cititorii vor avea standarde mai ridicate, uff…de la presa incepe totul…

Poate ca voi ajunge azi la cheful presei….sa vedem…totul depinde de cat de mult invat pentru examenul de miercuri.

• Posted in: Brubleme, Facultate, Go...somewhere, Sentimente, felie de viata
• Discussion: 4 Comments »

As putea sa numar pe degete datile in care am mers la cinema. Am fost chiar si la un film 3D…dar nu mi-a placut efectul. Nu m-am simtit atrasa niciodata de posterele alea mari ale fimelor sau de titlurile pompos scrise deasupra intrarii intr-un cinematograf.

Imi amintesc ca prin liceu mergeam cu o colega spre Piata Romana. Voia sa duca niste carti la British Council. Si cum a cotit autobuzul la galeriile Orizont….cum mergea el asa frumos si grabit spre Romana, o vad pe colega mea facand ochii mari si lipindu-se, ca in filme, de usa de la autobuz. Vazuse afisele Cinematografului Scala. Rula Scarry Movie 3.  Isi luase mintea de la a mai duce cartile. Si ce daca era ultima zi de predare si apoi platea nu stiu cat pe ele. Nu mai conta. Hai la film! Incepea in 5 minute. Am alergat de la Romana pana la Scala intr-un suflet.

Ei bine, eu nu am fost niciodata asa. Mereu am trecut nepasatoare pe langa afisele cu filme. A trecut demult varsta la care ma indragosteam de actori si priveam visatoare postere cu ei.

Din pacate, nu stiu cum se face de am mers in majoritatea cazurilor la filme proaste. Nu dau vina pe nimeni, dar filmele noi…nu mai au atata savoare …

Cred ca primul film pentru care ma voi duce la cinemtograf din dorinta reala de a-l vedea la cinema este Princess and the frog de la Disney.

Ok. Deja sunt innebunita dupa filmul asta. Probabil ca pana in Ianuarie cand ajunge si in cinematografele noastre voi face spume si voi invata replicile pe dinafara.  La multe filme Disney stiu toate replicile.

As vrea sa merg mai des, dar nu ma omor dupa aglomeratie si stat la cozi, nu ma omor dupa inconfortabilele scaune de cinema sau dupa zgomotele de fond  si galagie. Nu ma omor nici dupa reclamele de la inceput si nici dupa ecranul ala mare si dupa volumul dat la maxim al filmului. Nu ma omor nici macar dupa capetele oamenilor care stau in fata si se ridica. Nu ma omor nici dupa mamicile care povestesc copiilor filmul.

Cam multe negatii…dar nu ma pozitionez impotriva cinematografelor. Chiar m-as bucura ca oamenii sa mearga mai des la cinema. Eu una, nu ma simt comfortabil acolo. Prefer sa vad un film acasa ca sa nu ies apoi din cinematograf dezamagita. In majoritatea cazurilor dezamagita de film si nu de cinematograf. Nu stiu de ce filmele pe care le-am vazut la cinema nu m-ai impresionat deloc. Asta e…

• Posted in: De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente, film, reverii
• Discussion: 5 Comments »

Surprins de-atatea ori cu texte copiate integral de pe wikipedia, un minunat ziar disparut de pe hartie, Atac, loveste cu un nou articol penibil.

Se ia una vedeta cu blog care spre deosebire de foarte multi isi merita locul in topurile blogosferice si una bucata gripa. Da, Cabral are gripa si l-a pus naiba sa scrie metaforic despre ”aventura lui”. Cu un minim efort de gandire, citeai tot articolul, articol oprit la un moment cheie de altfel, si intelegeai ca femeia este o banala  dar infocata gripa.  Domnisoara V  N  nu a simtit nevoia sa faca efortul asta(sau nu a vrut, ca deh, e criza de subiecte).

Acum, nu prea are sens sa te semnezi cu initialele daca in casuta redactionala ai numele complet trecut.

Iar acum, distrati-va cu o comparatie: Articolul lui Cabral si articolul domnisoarei de la Atac.

Ii urez lui Cabral insanatosire grabnica si felicitari pentru un articol coerent scris la o febra de 41 de grade.

Cat despre domnisoara VN sau Veronica Nae , am descoperit ca ar fi inginer de profesie. Nu mai bine mergea un articol despre piulite si suruburi decat despre subtilitatile vietii lui Cabral ? Lasa-nee..lasa-neee !

Stiu ca si CTP a fost inginer, dar asta nu o ajuta pe tipa asta cu nimic. Cred ca a cam apus epoca in care erau angajati economisti si ingineri pe banda rulanta la ziar.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, Go...somewhere, No Comment, blogate, stresant, un portret pe luna
• Discussion: 18 Comments »

Din ce-am observat, colegii de generatie si cei mai mari, nu gusta animatiile 3D .

Chiar credeam ca  numai eu nu sunt incantata de astfel de productii. Recunosc, povesti incantatoare, unele chiar destepte, dar 3D-ul parca nu are acelas farmec al copilariei.

Dupa cum stiti, DDTV (Direct Digital TeleVision) a avut o incercare de transformare a postului intr-unul de desene animate, filme si documentare. Achizitionarea licentelor acestora a fost dubioasa si situatia a facut ca DDTV-ul sa fie amendat. Presa, blogurile au scris si de aparitia noului program si de amenintarea disparitiei lui. Un singur lucru am observat in comentarii. Trecand peste dezamagirile fata de calitatea execrabila a transmisiei DDTV-ului in general, singurul lucru care a bucurat romanii au fost desenele animate. Nu erau asa entuziasmati de filme sau de documentare precum erau de desenele animate.  De ce? Pentru ca faceau parte din copilaria lor. Le aprindeau nostalgii.  Zeci de comentarii, scrise de oameni cu pretentii diferite spuneau un singur lucru: “Ne place ca difuzeaza desene animate clasice. “  Trebuie sa recunosc ca au dat lovitura cu ele si chiar am fost fericita sa le urmaresc.  Unii comentatori se bucurau mult de amintiri, altii erau fericiti ca au copii la ce sa se uite, adaugand celebra fraza…”decat prostiile alea difuzate in zilele noastre….”

Eeh, au trebuit cei de la CNA sa ni le interzica si pe astea. Nu zic ca nu e dreptul lor dar CNA se transforma intr-o comisie comunista care ofera 5 minute de desene. Iar in aceasta scurta perioada in care DDTV-ul a difuzat desene, ne-am simtit ca dupa Revolutie, cand desenele au aparut in numar mare si difersificat.   Legale sau nu, noi tot desenele alea le-am urmari. Cred ca TVR-ul are drepturi de difuzare pentru multe dintre acele desene. Uff ce rating ar avea daca ar schimba grila de programe.  Chiar, TVR-ul de ce nu are un program de desene animate, daca tot deschide televiziuni? Macar la unul dintre cele N televiziuni TVR sa ne uitam.  Ne e dor de emisiunile pentru copii. Au arhive. Arlechino, Feriti-va de magarus, Abracadabra in perioada TVR… si multe filmulete create pentru copii. Vai ce ne-ar incalzi inima. Le avem. Se pune praful pe ele. Si chiar nu i-ar costa foarte mult un astfel de post. Nu vrem marfa noua. Ne vrem copilaria si amintirile inapoi.

Pe 19 seprembrie se deschide Disney Channel Romania. Zau ca m-as uita toata ziua la desene disney clasice, dar pitzipoance precum Hanah Montana vad zilnic pe strada…deci…mi s-a luat.

Sa fim seriosi, copiii se simt atrasi instinctiv de desenele animate clasice. Sunt usor digerabile, in culori bine definite si au povesti simple si atractive. Copiiilor le e greu sa urmareasca mai multe planuri ca, daca ar putea, ar citi romane complexe la 10 ani.  Cred ca daca s-ar renunta multe desene actuale, lumea nu le-ar simti lipsa. Observ insa ca lumea simte foarte tare lipsa desenelor clasice. Dovada sta Desenele Copilariei si multe alte bloguri care trateaza acelasi subiect.

Cred ca am vazut si revazut unele desene clasice de 100 de ori(nu exagerez), stiu toate replicile, scenele si totusi ma uit mereu fermecata si indragostita de personaje. Nu ne trebuie monstri spatiali, SF-uri animate si glume porcoase. Sunt cateva desene care au patruns prin lumea Cartoon Network care sunt de-a dreptul scarboase. Parca te incita la a face pe prostul. Dar ” vezi sa nu ramai asa” spune o gluma.

Imi amintesc ca si in copilarie erau desene violente sau in vreun fel ciudat, cu roboti si cine stie, dar parca parca tot frumos erau construite.

In dorinta lor de rating, DDTV-ul a facut un lucru dragut ca a difuzat niste desene frumoase si animate, nu digitizate.  Prin simplitatea lor, aceste desene au cucerit inimile oamenilor. Oare copiii romani au nevoie de atat de mult 3D ?

Studioul Metropolis se vaita ca face desene animate romanesti non-violente avand ca si subiecte basme romanesti, dar ele nu prind la cumparatori. Pai normal ca nu prind . Sunt 3D, vectorizate si cam scortoase. Realizarea lor e cam nerealista, sunt mai mult povestite si nu au voci sincronizate cu personajele.   Imi pare rau ca spun asta, dar am fost si eu putin dezamagita la vizionarea lor.

Imi place arta digitala, desenez, dar tor prefer 2D-ul fata de 3D. Stiu ca 3D-ul vinde dar arta parca tot in 2D sta.

Dupa cum am spus, unele povesti ale filmelor 3 D sunt chiar bune. Filmul Up am vrut sa il dau la o parte. Dupa ce l-am vazut am ramas marcata de poveste, dar animatia in sine nu m-a incantat prea mult.  Mi s-a parut…nu stiu…gumoasa?

Cred ca vreau sa va spun ca desenele animate pe care le dorim sunt cele care ne induc intr-o lume de basm, nu una cat mai realista. E o diferenta intre un desen animat si un film, iar prin 3D incepe sa scartaie aceasta diferenta. Vrem sa visam in continuare atunci cand ne uitam la desene animate. Acesta este scopul lor.

Ps: E vreo 4:30 dimineata. Scriu acest text pe o foaie de hartie pentru ca am inchis deja pc-ul si daca il mai deschid, iar ma iau cu altele si ma pierd in detalii si pierd idei. Poate ca la transcriere va arata mai coerent textul de fata(si arata). Nu stiu, dar o sa scriu si acest Ps indiferent de editarile survenite textului. Asa…ca sa ma simt mai om…nu robot.

Surse poze: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8. Pentru ca CNA-ul vegheaza.

• Posted in: Brubleme, Cu si despre animatie, Go...somewhere, No Comment, Poze, Sentimente, film, povesti de adormit copii, reverii, stiri, stresant
• Discussion: 28 Comments »

Astazi va servesc Alba ca zapada. Unde sunt piticii? M-am gandit sa ii fac si pe ei dar ar fi durat prea mult pana publicam articolul. Vor veni si ei…promit. Incep sa ma dezmortesc…sa capat energie. Va pregatesc surprize multe, copilaresti si pline de amintiri. Voua va e dor de copilarie? Totul era mai frumos atunci cand eram copii. Ce v-a placut cel mai mult la copilarie?

• Posted in: Cu si despre animatie, D'ale blogului, Go...somewhere, Sentimente, povesti de adormit copii
• Discussion: 12 Comments »

Orice om isi pune intrebari in viata. Unele cruciale, altele nu tocmai… Intrebari care te fac sa gandesti, dar parca te fac si sa iti fie teama de gasirea unui raspuns. Intrebari retorice dar, paradoxal, pline de posibile optiuni…

Adrian Soare a facut o lista cu 19 astfel de intrebari.  Mie mi-a oferit-o pe cea de-a 12-a. Am incercat sa ii raspund:

Asadar, intrebarea:

12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?

si…raspunsul:

Chiar am fost oarecum nimerita cu intrebarea. Mi-am mai pus o astfel de intrebare. Cred ca as alege sa imi pierd amintirile din trecut.  De ce? Pentru ca pe mine ma distruge mental trecutul. Nu exista seara in care sa nu imi amintesc tot felul de situatii in care am ales ceva gresit si sa am mustrari de constiinta despre asta.  Ma tortureaza analogiile. Fac legaturi ciudate intre lucruri…eeh fixatii de-ale mele. Cred ca as putea sa ma concentrez mult mai bine la viitor daca nu as avea la ce amintiri sa apelez pentru a avea cosmaruri noaptea sau depresii ziua. Sunt inca tanara si nu am ce amintiri importante sa pierd.  In plus, blogul mi-ar dezvalui cam tot ce trebuie sa stiu despre mine, alaturi de site-urile pe care mi-am lasat amprenta. Nu cred ca as regreta alegerea facuta…desi nu mi-as mai aminti de ea probabil.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, Go...somewhere, Sentimente, blogate, reverii
• Discussion: 14 Comments »

2 ani. Cu bune, cu rele, cu certuri si cu fericiri, dar cel mai mult cu lucruri noi invatate.  Am invatat enorm in acesti 2 ani de cand scriu pe acest blog. Multe lucruri singura, dar si mai multe de la si datorita voua, cititorii mei.  Va multumesc enorm pentru comentarii si citiri.

Vreau sa inchin alaturi de voi un Coktail mov si o prajitura facuta de mine (pentru ca nu am gasit nicaieri o prajitura care sa ma multumeasca). Sper sa va placa!

Satatisticile nu sunt cine stie ce. Sunt multe bloguri cu dublul meu intr-un an…sau mai putin.

Tot ce ma face fericita este ca prin intermediul blogului am invatat multe chestii si am cunoscut o multime de oameni. Am scris articole interesante, multe la sugestia voastra, a cititorilor.

Va multumesc si sper ca la anul sa dau o petrecere si mai mare.

A voastra,

• Posted in: D'ale blogului, Go...somewhere, blogate
• Discussion: 24 Comments »

Va invit cu cea mai mare placere la Expozitia Omagiala Michael Jackson organizata de Nicoleta Ionescu, profesoara mea de arta digitala.

Asadar, vineri, 28 august, la metrou la Universitate veti admira caricaturi din toate colturile lumii dedicate lui Michael Jackson. Expozitia dureaza toata ziua.

Blogul evenimentului aici .

Proiectul Expoziţiei Omagiale Michael Jackson este o iniţiativă a unui grup de artişti internaţionli, reuniţi de entuziasmul unei tinere ilustratoare, Nicoleta Ionescu. Astfel, adunând în jur de 50 de lucrări, portrete şi caricaturi, expoziţia reuşte să aducă împreună viziuni artitice de pe toate continentele lumii, într-un amestec intercultural şi stilistic unic atât între manifestările artistice internaţionale cât mai ales între cele omagiale adresate Regelelui Muzicii Pop.

Artiştii care aduc un omagiu de linie formă şi culoare fără precedent lui Michael: Alessandro Grandinetti (Italia), Aswini & Abani (India; singurul duo de fraţi caricaturişti din lume), Ben Heine (Belgia, caricaturist şi jurnalist), Bogar Chancay (Ecuador), Chris Wahl (Australia), Francisco Medina (Venezuela), George Williams (Marea Britanie), Gergely Bacsa (Ungaria), Guaico (Columbia) Jaime Ramirez (SUA), Joseba Morales (Spania), Jourdenais Jonathan (Canada), Kagan McLeod (Canada), Luis Eduardo Leon (Columbia) Mark Van Olmen (Olanda), Mateo (Romania)Michael Greaney (SUA), Michaël Olivier (Franţa), Miroslav Gerencer – Gero (Croaţia), Oronde Kairi (SUA) Sal Navarro (SUA), Scott Jones-McMahon (Marea Britanie), Tonio (Ungaria),) Raul Alfonso Grisales (Columbia), Yamen hazem (Egipt) etc

Diversitatea lucrărilor expuse în cadrul proiectului constă atât în influenţele diferitelor culture din care provin dar şi din faptul că o parte dintre artişti lucrează în tehnici tradiţionale, alţii preferă digitalul, stilurile variind de la acuarele, uleiuri până la picturi digitale, vectori şi chiar viziuni manga ale lui Michael!

• Posted in: Cu si despre animatie, Go...somewhere, Poze, stiri, un portret pe luna
• Discussion: 2 Comments »

Da! Un nou articol din seria aceasta. Nu le-am numarat, dar promit ca le voi scoate din adanciturile blogului si le voi nota ca atare.  Daca tot am postat deunazi O scurta poveste (a filmului romanesc de animatie, de la inceputuri pana la 1990), astazi m-am gandit sa prezint cativa regizori ai filmului romanesc de animatie.  Pentru ca Sursa “Internet” nu dadea randament, m-am intors la caile informative clasice.  Cand eram mica aveam un almanah favorit. Fireste almanahul fusese publicat inaintea nasterii mele, prin ‘ 87 mai exact.  Almanahul enciclopedic “Contemporanul” a publicat in acel an o “Scurta istorie a filmului de animatie”.  Prin cate peripetii a trecut almanahul asta. Il luam peste tot cu mine… Dar prin cate peripetii au trecut personajele redate in el…He he…Ca sa trec si la subiectul de fata, promis de afltfel cu mult timp in urma, va voi prezenta :

33 de microportrete ilustrate

Read the rest of this entry »

• Posted in: Cu si despre animatie, D'ale blogului, Go...somewhere, Poze, Sentimente, film, reverii, un portret pe luna
• Discussion: 10 Comments »