“…Si iata ca dupa 12 ore de croit si cusut am terminat salopeta arlechin. I-am facut buzunarase, bretelute, platcuta prinsa cu capse,nasturi fantezie in forma de romb… Sunt mandra de rezultat. Sper sa va placa si voua .”

Si nu, nu o sa va pun acum poza cu mine imbracata cu ea. Poate cu ocazia Halloween-ului…

Acum vreo 2 saptamani mi-am facut o draguta fustita cu bretele. Vazusem intr-un serial ceva ce m-a inspirat sa o fac. I-am facut si un fel de gentuta care se prinde de nasture. Bretelele sunt in Y si partea din spate este elastica.

Ieri si alaltaieri m-am apucat de brodat. Trebuie sa spun ca nu inteleg cum reusesc femeile sa brodeze atat de perfect. Mie nu prea mi-a iesit, dar cu inima in dinti ma supun si parerii voastre. Ideea a venit in momentul in care am citit acest articol, Pai cum? Pana si simsii mei au tricouri cu Sailor Moon.  Asa ca mi-am luat cartile cu sailor moon din copilarie si m-am pus pe schitat si apoi cusut. Fireste, este mai mult un tribut pentru copilarie. Textul a iesit cam rau si s-a cam zapacit pana l-am pozat. Am desenat si luna din sclipici. Dar pisicuta Luna, zis eu a iesit cat de cat ok. Un alt eveniment m-a determinat sa o aleg: Motanul meu a fost la tara timp de o luna jumate si mi-a fost dor de el. Astazi vine acasa. Trebuie sa apara alaturi de parinti. Eu va las sa va delectati cu pozele.

Va ziceam mai demult ca am gasit niste reviste Almanah magazin din anii ‘80. Rasfoind-o pe cea din 1983 am gasit un articol interesant si totodata amuzant.

Prognoze pentru urmatorii 50 de ani

“La ce descoperiri ne putem astepta in domeniul stintei in urmatorii 50 de ani?” Aceasta intrebare a fost adresata de trei ziaristi americani unor cunoscuti oameni de stiinta. Iata cateva dintre prognozele acestora.

1. In anul 1990, toate activitatile economice, pana la cheltuielile zilnice ale gospodinelor, vor fi rezolvate de calculator.
2. In anul 2020 robotii vor deveni o parte inseparabila a vietii.
3. In urmatorii 10 ani se va descoperi medicamentul impotriva obezitatii; intre anii 1993-2020, cel impotriva paradontozei; pana in anul 2000 va putea fi vindecata orice forma de cancer.
4. Pana in anul 2010 se va realiza medicamentul care pote incetini fenomenul imbatranirii, astfel incat in anul 2030 durata medie a vietii sa ajunga ls 130 ani.
5. In mileniul urmator omul se va putea deplasa in Cosmos lafel ca pe pamant. Pana in anul 2010 va incepe construirea, pe Marte , a unor asezari pentru locuitorii Terrei.
6. Intr-un viitor apropiat automobilele vor folosi alcool in locul benzinei si vor dispune de aparatura electronica, fiind preintampinate astfel accidentele.
7. In anul 2030 circulatia rutiera nu se va mai baza pe autoturisme, efectuindu-se cu ajutorul “strazilor rulante”.

Multe dintre datele enumerate aici au trecut si lucrurile nu sunt astazi precum si le imaginau oamenii de stiinta ai anilor ‘80. Stau si ma gandesc daca ar fi fost posibil sa se adevereasca macar partial prognozele, daca nu in Romania postcomunista, macar in tarile mai dezvoltate. Desigur, daca urmarim ultimele ”cercetari‘ si ”descoperiri” observam ca proiectele importante primesc din ce in ce mai rar finantare.

Chestia asta imi aduce aminte de :

Cand eram mai mica, tata imi povestea ca fiind copil se intreba cum va fi in anul 2000 si ca la scoala se faceau exercitii de imaginatie pentru anul 2000. Voi cum credeati atunci ca va fi viitorul?

Iata-ma azi. Nu sunt prea diferita fizic fata de mama acum 15-18 ani. Tocmai mi s-a pus pata sa scotocesc in dulapul mamei. Cred ca vechile obiceiuri dispar greu. Caut acel ceva din copilarie. Si de data asta nu e numai un sentiment pe care il caut. Cand eram mica aveam un material superb de arlechin. Fireste…Visul meu era atunci sa il fac salopeta. Partea proasta e ca , indiferent cat as fi fost de mica, materialul n-ar fi fost suficient pentru o salopeta. Cel putin asa imi spunea bunica, ghidul meu spiritual cand venea vorba de “vreau hainuta aia”. De cateva zile ma obsedeaza un lucru. Daca pantaloni lungi nu vor iesi, o sa fac salopeta cu pantaloni scurti. Dar vreau materialul. Acum!!! Doar n-o sa o astept pe mama sa aiba timp sa scotoceasca in dulap… > Il caut singura. Si daca il gasesc pana postez acest articol, va voi povesti si ce planuri am cu el.

Si iata ca l-am gasit! Intr-un final… Brublema este tiparul. Pt ca pantalonii sunt mai complicat de facut.

Ce a iesit, cititi in articolul urmator…

Acest articol ar fi trebuit sa apara sambata trecuta, dar, pentru ca m-am apucat sa fac pantalonii si pentru ca a 2-a zi am plecat la mare, am uitat sa ii dau “publish”.

Astazi am fost preocupata de dulapul meu cu haine. Niciodata nu iti dai seama cate(si ce) haine ai decat atunci cand pur si simplu nu mai ai loc si trebuie sa mai renunti la o parte din ele. Am dat peste haine despre care nici nu stiam ca le am, sau pe care nu le-am purtat de ani. Daca acum ceva vreme scriam pe facebook ca m-am ingrasat si ca explodeaza fustele pe mine, acum va spun ca ma incap pantalonii. Aveam cateva perechi pe care eram gata, gata sa le modific pentru cativa cm.

Tot prin dulap am gasit si cateva materiale foarte dragute care asteapta sa fie croite. De aceea, azi am croit o bluza de tip top superba dintr-un material satinat de culoarea perlei, care are un imprimeu frumos cu flori si flururasi. Maine dimineata o voi termina. Mai am cateva cusaturi de facut. De ceva vreme lucrez la o rochie verde de stil anii ‘30. E o rochie pe care o visez de muulta vreme.  Tot zic ca o sa lucrez la ea mai des, dar in ultimul timp am cam abandonat-o. Ma tot gandeam sa postez pe blog poze cu ea in diferite stadii atunci cand o voi termina . Voi vedea.  Astazi m-am simtit creativa si ma gandesc serios ca pana plec la mare saptamana aceasta(inca nu stiu ziua exacta) sa tin masina de cusut ocupata. Si asa ma vait ca nu am niciodata timp sa imi fac haine.

In alta odine de idei, am gasit niste reviste Almanah din anii ‘80. Le caut de multa vreme pentru ca stiam ca sunt undeva…prin casa…si mare mi-a fost mirarea sa le gasesc fix sub ochii mei intr-un raft al bibliotecii. Prin urmare am de scanat multe reclame vechi foarte interesante si presimt ca presa de ieri poate fi oricand transformata in actualitate.

Caut un radio care sa ma adopte. Momentan m-a adoptat Realitatea FM, dar nu pentru multa vreme. Am un CV bunicel pentru varsta mea si destula ambitie pentru a face ceea ce imi place.

Totusi, despre radio va voi povesti cu alta ocazie. In scurta mea vacanta m-am plimbat prin magazine…multe magazine, prin toate Mall-urile si complexurile comerciale Nu cautam nimic special. Voiam sa vad cum mai sunt preturile, ce mai spune moda…chestii de acest gen. In afara ca lucrurile de culoare mov imi atrag atentia mult mai usot decat alte lucruri, nu sunt foarte pretentioasa. Singura pretentie pe care o am este sa imi cumpar haine si incaltaminte care sa aiba masurile mele. Cum se  poate ca o persoana cu masurile 85-60-90 si marimea 35 la pantofi sa nu isi gaseasca nimic de imbracat si incaltat pe masura sa? Deci nimic… Aproape in nici un magazin nu exista incaltaminte de masura 35. Cum se face? In zilele noastre tot mai multe femei au masuri in cele 2 extreme. Ori prea mari, ori prea mici. Producatorii nu se orienteaza si ei?

Si daca nu stiati, masurile hainelor nu s-au mai recalculat din 1978. Am facut un interviu cu Maria Grapini pentru Realitatea FM pe aceasta tema mai demult. Stau si ma gandesc ce sa fac. Daca pe haine le pot modifica sau realiza chiar de la 0, ar trebui sa invat sa imi fac si pantofi?

O raceala zdravana mi-a taiat vocea aproape complet…mi-a parut rau ca nici macar sa fredonez, nu mai zic de urlat. Chiar glumeam ca ar fi prea tare ca raceala asta sa imi schimbe vocea (cam cum a patit Bonnie Tyler) .

In fine. Concertul Eric Clapton &Steve Winwood a fost superb. Amandoi sunt niste batranei care inca pot canta ca niste zei si tre’ sa spun ca Eric Clapton is still Hot . Gata! Am zis-o!

Muzica a fost faina. Nu prea am memoria titlurilor de melodii, dar ceea ce am auzit a fost foarte tare. Am avut si eu o suparare. Speram sa cante Wonderful Tonight. Si am fost suparata cand am vazut ca au plecat si nu au cantat-o. Concertul a durat in jur de 2 ore. Nu s-a facut pauza si nu s-a simtit vreun rateu pe parcursul concertului. Ce m-a mai deranjat au fost, sa zicem, niste “fumegatori” care mi-au iritat ochii si mi-au creat o stare de discomfort si tuse. La inceputul concertului a urcat pe scena o pitzipoanca care “a incercat sa ii prezinte” pe cei doi cantareti. In primul rand a uitat ca era si Winwood si in al doilea rand, marea perla a serii, “Il primim in aceasta pe marele nostru artist…” Hmmm….o avea cetatenie romana si noi nu stim? Trecand peste suparari, am asistat la un concert foarte bun, cu mizica buna, cu voci si chitari exceptionale, cu vedere buna si atmosfera de invidiat. M-am simtit bine, chiar daca initial eram suparata ca nu am mai prins inca din martie bilete la categoria II si am luat la III. Vedete -spectatori nu am vazut multe : Baietii de la Holograf, Liana Stanciu si Mitza de la Bere gratis. Mai stiu ca Robert Turcescu isi luase bilet, dar nu m-am intalnit cu el pe acolo.

Pe cer aseara erau doar 2 stele…

Trebuie sa mai spun ca aseara am gasit cu greu un taxi. Am sunat la cel putin 5 firme de taxi si toate erau ocupate. A trecut o ora de la concert pana am gasit un taxi. Dar a fost ok.

Marea frica nu vine din note sau din examen, ci din urmarea fireasca a studiilor. Am facut deja primii pasi spre presa si sper ca dupa facultate sa imi pot mentine drumul. De-abia dupa etapa asta de formare intervin visele, principiile, asteptarile…

Totusi, articolul asta nu este despre mine. Din perspectiva privitorului si mai apoi a privitorului avizat, mi-a fost dat sa urmaresc mai multe cariere de jurnalisti. Prin urmare fac un apel la sinceritate si lansez o leapsa. Aveam de mai mult timp ideea asta, insa ce m-a facut sa o si pun pe tapet a fost intalnirea cu Adelin Petrisor de la Serile FJSC. Intregul eveniment a fost un apel la jurnalismul adevarat, facut din pasiune.  Modul in care invitatul a incurajat viitorii jurnalisti sa aleaga un drum ”drept”, m-a impresionat.

Ca sa scurtez articolul, leapsa ar suna cam asa :

Daca e cu putinta, impartasiti cititorilor povestea debutului in presa (cum ati ajuns in presa si primele experiente). Cum arata piata de media in acel moment ? Ce asteptari si aspiratii aveati (daca aveati) in momentul in care ati ajuns intr-o redactie ? A existat vreun mentor la inceputul carierei ? Cum a evoluat presa si cum v-ati fi dorit atunci sa evolueze ? Cum vedeti viitorul presei ?

Personal as vrea sa vad ca presa are un viitor. Poate sunt copil, dar vreau sa cred ca din generatiile noi se vor ridica si jurnalisti ”pur sange”. Vreau sa vad ca putem sa facem ceva pentru a avea o presa demna, nu una care sa prabusesca la prima suflare.

Din punctul asta de vedere, articolul asta are si un motiv egoist : sunt la inceput de drum si vreau sfatul celor care au trecut prin asta.

Inteleg ca multi au scris deja despre tema asta prin diverse interviuri sau chiar in articole de pe blog. Unele povestiri insa merita repetate. Mai mult, sper ca leapsa sa se raspandeasca la cat mai multe persoane. Pana atunci, indraznesc sa o adresez urmatorilor :

Cariere Media, Hari Popescu, Iulian Budoi, Ovidiu Zara, Pagina de Media, Ralu Caranfil, Realitatea Fm blog, Reporter Virtual, Sentinta ,Toni Momoc, Ioan T. Morar, Vlad Petreanu, Catalin Tolontan, Iulian Comanescu, Cristian Grosu, Subiectiv si multi alti jurnalisti pe care i-am omis fara voie dar ale caror experiente mi-ar placea sa le citesc.

Dar nu despre asta doresc sa vorbesc . Mai multe despre semnificatia si istoria culorii aici si aici .

Problema mea incepe tot de cand eram mai mica si am aflat ca in curcubeu este culoarea violet si nu mov cum stiam eu. De aici am intrat intr-o serie de confuzii. Care e diferenta dintre mov si violet? Purple si Violet din engleza sunt aceleasi cu movul si violetul nostru? care e mai rosu si care e mai albastru?

Pentru mine culorile din partea stanga a imaginii de mai jos sunt violet si cele din partea dreapta sunt mov.

Dupa cum am spus, confuzia este si mai mare atunci cand apar cele doua culori in engleza, violet vs purple . Eu le vad in aceeasi maniera precum violet si mov. Adica mov/purple e mai rece si violet este putin mai cald.

Wikipedia spune care e purple si care e violet, dar dilema ramane desi, intr-un fel, imi sustine ideea.

Am observat ca sunt multe articole pe internet in care se dezbate purple vs violet.

M-am gandit chiar ca movul ar putea fi mauve-ul din engleza. Dar nu mi se pare ca se aseamana.

Aaa si mai simt sa clarific ca Purple-ul englez nu seamana cu purpuriul romanesc. Ambele, si purple si purpuriul nostru isi au originea in ”purpura” latina, pigment natural, visiniu inchis.  Purpurul nostru este definit astfel: PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj. De culoare roșu-închis ca a purpurei. Eu o percep ca ceva intre visiniu si ciclam.

Sunt curioasa voi cate culori aflate intre rosu si albastru(adica gama violet) cunoasteti?

Cum nu am gasit nimic oficial cu privire la diferentele coloristice, desi este o explicatie pe wikipedia. Prin urmare, ce parere aveti? Care-i una? Care-i alta?

Visez de cand ma stiu ca de ziua mea…nu conteaza anul, mereu am visat asta…deci, de ziua mea sa am camera plina plina cu flori parfumate de primavara: Zambile, ghiocei, narcise, frezii, albastrele, lalele si ce fori frumoase mai sunt primavara. As vrea sa ma imbat cu parfumul lor.

Mi-as dori sa imi depasesc temerile, sa nu imi mai frica de nimic, sa am curaj sa fac ce imi regizez in cap asa cum am gandit acel lucru, sa fiu taioasa si considerata periculoasa(in sensul profesional) si sa fiu mai atenta si mai adaptabila.

Mi-as dori sa fiu mai odihnita si sa nu renunt la lucrurile care imi plac si sa inteleg ceea ce bolborosesc politicienii si restul papagalilor de la tv si sa gandesc mai repede ca sa ii incoltesc, vreau sa fiu jurnalist, vreau sa scriu mai bine, mai repede si fara greseli si mai ingenios, mai creativ…vreau sa fac cariera si sa schimb lucrurile, vreau sa fiu puternica si sa ma impun.

Si vreau sa am o dictie mai buna, si o postura mai degajata si sa nu ma mai panichez si sa fac lucrurile ca la carte.

Vreau sa stiu mai multe, vreau sa citesc mai mult si sa retin ce citesc, sa iau licenta cu o nota decenta si sa intru la master la buget ca sa nu ma simt cumva fortata sa renunt la el, vreau sa uit lucrurile din trecut care ma bantuie in fiecare moment cand pur si simplu stau.

Vreau un reportofon bun, o tableta grafica, un aparat foto decent,

Vreau sa fiu inteleasa de ceilalti, vreau…multe…

Prea multe…nu-i asa ca nu se vor indeplini?