Sandy

Stateam zilele trecute intr-o statie RATB. Doua femei de vreo 60 de ani s-au intalnit si s-au imbratisat. Una purta fusta, cealalta pantaloni. Cea din fusta exclama: – Waw! Porti pantaloni! Cum e? Eu  nu am purtat niciodata…

Intamplarea m-a pus putin pe ganduri. Stim cu totii ca femeile purtau doar fuste si rochii acum sute de ani, dar totusi…si in zilele noastre?

Prin urmare, am cautat cateva informatii despre tumultoasa ”relatie” dintre femei si obiectele vestimentare

Pantalonii au fost adoptatati de reprezentatele sexului frumos (adica de noi ) inca din secolul XIX. Aceasta miscare indrazneata a femeilor de a purta pantaloni a scandalizat la inceput societatea vremii, urmand ca in epoca moderna sa fie un lucru obisnuit. Ceea ce le-a determinat pe femei sa faca acest pas a fost spiritul practic si nevoia de confort in executarea anumitor munci specifice barbatilor. Aceasta nevoie s-a regasit apoi la inceputul secolului XX si in practicarea activitatiilor dedicate timpului liber sau sportive, cum ar fi calaria sau mersul pe bicicleta.

Pantalonii inca mai reprezinta obiectul vestimentar ce ajuta la diferentierea intre sexe. Inca de mici, copiii afla ca fetitele poarta fustite si baietii pantaloni.

Pana in secolul 19, pantalonii au fost exclusiv ai barbatilor, nefiind demn ca o femeie sa ii poarte. De altfel,pana in secolul 19, singura figura feminina notabila care si-a permis sa poarte pantaloni a fost Ioana d’Arc, iar aceasta a sfarsit arsa pe rug, ca eretica.

Rousseau detesta amestecul sexelor, posibila confuzie a sexelor. Cu toate acestea, atunci cand a cunoscut-o pe singura sa iubire, de care s-a indragostit nebuneste la prima vedere, aceasta era pe cal, imbracata in straie barbatesti . Mai mult, in ultima parte a vietii sale, Rousseau purta o rochie armeneasca mai mult sau mai putin din cauza unei boli urinare de care suferea.

Primul designer care a creat pantaloni pentru femei a fost Paul Poiret care in 1913 a realizat niste pantaloni largi, asa numitii pantaloni de harem. Revolutia pantalonului in garderoba femeilor a fost declansata in anii 20 de Coco Channel, prima femeie care a indraznit sa lanseze pantalonii ca moda. In anii ‘40 doua staruri de cinema s-au remarcat purtand pantaloni, in ciuda tendintelor perioadei: Marlene Dietrich si Katherine Hepburn.

Astazi purtatul pantalonilor nu mai socheaza pe nimeni. Ba chiar in unele cazuri femeile poarta mai des pantaloni decat fuste sau rochii. In alte cazuri regula persista. In unele religii precum evreii ortodocsi, catolicii traditionalisti, menonitii sau penticostalii, femeile nu au voie sa poarte fuste. Ba mai mult, in tari precum Sudan, purtarea pantalonilor se pedepseste cu lovituri de bici.

In Romania am observant ca regula purtarii fustelor se aplica in cazul Adventistilor de Ziua a Saptea . Ei se ghideaza dupa acest verset religios: Deuteronom 22:5 “Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Femeile de aceasta religie nu poarta in nici un caz pantaloni in biserica pentru ca se considera pacat. Unele chiar considera ca ”pantalonii sunt lafel de eleganti precum un barbat imbracat in rochita cu bretele”.
Pe de alta parte, in China si tarile orientului indepartat, portul pantalonilor de catre femei e o practica consacrata, originara din cele mai vechi timpuri.

Desi ne-am putea imagina, in Paris exista o lege veche de 200 de ani prin care femeilor li s-a interzis sa poarte pantaloni . Ele trebuiau sa ceara un aviz de la politie pentru a purta pantaloni atunci cand mergeau pe bicicleta. Din fericire legea este in curs de abolire. Interesant este cum legea a rezistat pana in zilele noastre tocmai in orasul modei.

Intorcandu-ne in Romania zilelor noastre, Sabina m-a ajutat la realizarea unui mic sondaj pe Facebook in urma caruia am aflat parerile catorva femei cu privire le acest subiect. Fireste, parerile sunt impartite. Mi-a fost greu sa aleg doar cateva opinii, asa ca va las pe voi sa trageti concluziile.

• Sabina : Pantaloni ca sunt si sport si eleganti si comozi si orice vrei Ii poti purta in orice situatie oriunde Daca s-ar interzice? Proteste, greva foamei etc
• Cati : Eu as alege fusta, chiar daca unii zic ca e incomoda, dar eu, perosnal, ma simt mai libera in miscare. Daca mi s-ar interzice pantalonii nu m-as revolta. Din contra! Imi doresc sa vad fete pe strada imbracate in fusta. Nu prea mai gasesti asa ceva.
• Oana: pantaloni. mai comozi. as face plangere
• Cristina : Eu clar sunt pentru pantaloni pentru ca pot fi in acelasi timp comozi si eleganti … pur si simplu ma simt bine in pantaloni. Fusta nu am mai purtat de mult, foarte de mult, nici cand eram copil nu purtam fustite si rochite Nu neg “puterea” unei fuste dragute insa nu imi imaginez cum ar fi fara pantaloni … mai ales iarna
• Amy : Ar fi o lege mult prea cretinica sa se interzica purtarea pantalonilor la femei…dar am ajuns sa traim intr-o tara in care aproape nu ne mai mira nimic…cu toate ca purtarea pantalonilor nu poate fi considerata una vulgara, in schimb o fusta da… Insa,…daca ma pui sa aleg…nu as alege pentru ca in viata unei femei si o fusta si un pantalon isi are rolul lui, astfel ca ne putem alege intre cele doua in functie de in functie de locul in care urmeaza sa fim prezenti…dar asta nu este o alegere definitiva, ci una de moment
• Liana :  ‎ In Paris a fost timp de multi ani interdictie prin lege cu privire la purtatul pantalonilor. Femeile care vroiau sa poarte pantaloni cereau aprobare. Personal imi plac mai mult fustele. Dar nu cele “extreme”; adica nici foarte lungi. nici foarte scurte.  Port si pantaloni dar in ultima vreme mai rar.
• Andreea: Sincer prefer pantalonii din comoditate, insa o fusta e mult mai feminina! E indicat sa purtam fuste, asa le sta cel mai bine femeilor!
• Cristina : depinde de ocazie. pantaloni sunt cei mai comozi, deci ii port majoritatea timpului, iar fustele..cand merg la biserica, la o nunta, vara cand e foarte cald..depinde. Cred ca nu as rezista fara pantaloni
• Ovidia: Eu sunt pentru pantaloni. Mereu m-am simtit mai comod in pantaloni decat in fusta. Poate si pentru ca sunt o fire sportiva. Mi-ar fi foarte greu fara pantaloni. E drept ca suntem mai feminine cu fusta sau rochie.
• Mihaela : prefer fustele, rochiile, iarna, vara, cu orice ocazie, ma simt mult mai comoda si mai feminina. port pantaloni doar atunci cand e foarte frig sau ploua!
• Jana : eu vara port fusta, si iarna pantalon
• Stefy : Pantalonii clar…fusta o port fffffff rar la chestii gen nunti/banchete…evident ca inainte problema a fosr de kg in plus, dar acu sincer nu imi place. Plus ca am picioare nu foarte feminine ca am facut volei asa ca pantaloni sau nah…rar fuste…dar nu mini. Cred ca depinde de persoane, la unele le sta bine, la altele din contra
• Alina : Eu una m-as criza rau de tot! Sunt foarte ok fustele pentru femeile care stiu sa le poarte. Eu nu sunt tocmai o delicata, deci la mine pantalonii sunt de baza …
• Adriana:  Pantaloni pentru ca sunt mai comozi si mai simplu de purtat, insa nu e neaparat un lucru bun ca din ce in ce mai putine fete poarta fuste.. Cred ca ar fi o adevarata provocare sa fiu obligata sa port tot timpul fusta Aproape ca as vrea asta.
• Oana: Pantalonii pentru ca sunt foarte practici si dk s-ar interzice prin lege mi-as schimba sexul )
• Ivona: Fuste pentru ca sunt caracteristice femeilor, fara sa luam in calcul exceptiile. Cat despre interzis, ar fi o situatie necorespunzatoare pt vremurile pe care le traim, dar as purta cu placere fuste…*
• Andra : Pantaloni categoric!!! Asta ar fi culmea sa mai interzica astia si pantalonii . Dar o fusta este ok, mai ales atunci cand vreau sa ies din cotidian si obsnuit sau cand am chef sa fiu sexy (logic fusta scurta). de vreo 2 an,i vara, sunt adepta fustelor lungi si largi pt ca sunt racoroase si comode, darparca tot mai bine e in pantaloni
• Julia: Fusta draga daca ar fi sa aleg intre cele doua variante. Insa alegerea corecta este rochie. Simbolul feminitatii. Daca s-ar interzice sa poarte femeile pantaloni nu m-ar deranja. Oricum prefer rochiile si fustele

Surse:

Mihaela Berciu – Tinuta pentru success – Coreus Publishing – 2009
Sarah Koffman-Respectul pentru femei- Editura Ideea design &print – 2002
Ana Placinta – Inspiratii masculine in moda feminin
Cele mai tari tendinte ale modei ultimelor 7 decenii

Un articol interesant, in franceza: Le froc, de 1800 à nos jours

Sursa poza

• Posted in: blogate, Brubleme, Go...somewhere, No Comment
• Discussion: 10 Comments »

Multe dintre datele enumerate aici au trecut si lucrurile nu sunt astazi precum si le imaginau oamenii de stiinta ai anilor ’80. Stau si ma gandesc daca ar fi fost posibil sa se adevereasca macar partial prognozele, daca nu in Romania postcomunista, macar in tarile mai dezvoltate. Desigur, daca urmarim ultimele ”cercetari‘ si ”descoperiri” observam ca proiectele importante primesc din ce in ce mai rar finantare.

Chestia asta imi aduce aminte de :

Cand eram mai mica, tata imi povestea ca fiind copil se intreba cum va fi in anul 2000 si ca la scoala se faceau exercitii de imaginatie pentru anul 2000. Voi cum credeati atunci ca va fi viitorul?

• Posted in: Brubleme, De prin jurnale, felie de viata, un portret pe luna
• Discussion: 18 Comments »

E deja trecut de ora 3….dar nu am avut o alta idee de titlu. Nu ma pot hotari daca nu am somn din cauza caldurii sau din cauza portiei de tort de ciocolata  pe care am mancat-o acum o ora. Cert este ca sunt obosita si ma tot zvarcolesc in pat negasindu-mi o pozitie in care sa adorm.

Astazi am fost preocupata de dulapul meu cu haine. Niciodata nu iti dai seama cate(si ce) haine ai decat atunci cand pur si simplu nu mai ai loc si trebuie sa mai renunti la o parte din ele. Am dat peste haine despre care nici nu stiam ca le am, sau pe care nu le-am purtat de ani. Daca acum ceva vreme scriam pe facebook ca m-am ingrasat si ca explodeaza fustele pe mine, acum va spun ca ma incap pantalonii. Aveam cateva perechi pe care eram gata, gata sa le modific pentru cativa cm.

Tot prin dulap am gasit si cateva materiale foarte dragute care asteapta sa fie croite. De aceea, azi am croit o bluza de tip top superba dintr-un material satinat de culoarea perlei, care are un imprimeu frumos cu flori si flururasi. Maine dimineata o voi termina. Mai am cateva cusaturi de facut. De ceva vreme lucrez la o rochie verde de stil anii ’30. E o rochie pe care o visez de muulta vreme.  Tot zic ca o sa lucrez la ea mai des, dar in ultimul timp am cam abandonat-o. Ma tot gandeam sa postez pe blog poze cu ea in diferite stadii atunci cand o voi termina . Voi vedea.  Astazi m-am simtit creativa si ma gandesc serios ca pana plec la mare saptamana aceasta(inca nu stiu ziua exacta) sa tin masina de cusut ocupata. Si asa ma vait ca nu am niciodata timp sa imi fac haine.

In alta odine de idei, am gasit niste reviste Almanah din anii ’80. Le caut de multa vreme pentru ca stiam ca sunt undeva…prin casa…si mare mi-a fost mirarea sa le gasesc fix sub ochii mei intr-un raft al bibliotecii. Prin urmare am de scanat multe reclame vechi foarte interesante si presimt ca presa de ieri poate fi oricand transformata in actualitate.

• Posted in: blogate, Brubleme, De prin jurnale, felie de viata
• Discussion: 1 Comment »

Iata ca a trecut aproape o luna de cand nu am mai asezat nimic pe hartia electronica a jurnalului online.

Caut un radio care sa ma adopte. Momentan m-a adoptat Realitatea FM, dar nu pentru multa vreme. Am un CV bunicel pentru varsta mea si destula ambitie pentru a face ceea ce imi place.

Totusi, despre radio va voi povesti cu alta ocazie. In scurta mea vacanta m-am plimbat prin magazine…multe magazine, prin toate Mall-urile si complexurile comerciale Nu cautam nimic special. Voiam sa vad cum mai sunt preturile, ce mai spune moda…chestii de acest gen. In afara ca lucrurile de culoare mov imi atrag atentia mult mai usot decat alte lucruri, nu sunt foarte pretentioasa. Singura pretentie pe care o am este sa imi cumpar haine si incaltaminte care sa aiba masurile mele. Cum se  poate ca o persoana cu masurile 85-60-90 si marimea 35 la pantofi sa nu isi gaseasca nimic de imbracat si incaltat pe masura sa? Deci nimic… Aproape in nici un magazin nu exista incaltaminte de masura 35. Cum se face? In zilele noastre tot mai multe femei au masuri in cele 2 extreme. Ori prea mari, ori prea mici. Producatorii nu se orienteaza si ei?

Si daca nu stiati, masurile hainelor nu s-au mai recalculat din 1978. Am facut un interviu cu Maria Grapini pentru Realitatea FM pe aceasta tema mai demult. Stau si ma gandesc ce sa fac. Daca pe haine le pot modifica sau realiza chiar de la 0, ar trebui sa invat sa imi fac si pantofi?

• Posted in: audio, blogate, Brubleme, De prin jurnale, Ecofriendly
• Discussion: 12 Comments »

Sunt in prag de licenta. Nu stiu cand au trecut 3 ani de facultate. Recunosc ca imi e teama. Mi-a fost teama si de admitere si de cateva dintre examenele din sesiuni, dar acum e alt prag.  Sper sa am si norocul  sa intru la masterul la care visez inca din primul an.

Marea frica nu vine din note sau din examen, ci din urmarea fireasca a studiilor. Am facut deja primii pasi spre presa si sper ca dupa facultate sa imi pot mentine drumul. De-abia dupa etapa asta de formare intervin visele, principiile, asteptarile…

Totusi, articolul asta nu este despre mine. Din perspectiva privitorului si mai apoi a privitorului avizat, mi-a fost dat sa urmaresc mai multe cariere de jurnalisti. Prin urmare fac un apel la sinceritate si lansez o leapsa. Aveam de mai mult timp ideea asta, insa ce m-a facut sa o si pun pe tapet a fost intalnirea cu Adelin Petrisor de la Serile FJSC. Intregul eveniment a fost un apel la jurnalismul adevarat, facut din pasiune.  Modul in care invitatul a incurajat viitorii jurnalisti sa aleaga un drum ”drept”, m-a impresionat.

Ca sa scurtez articolul, leapsa ar suna cam asa :

Daca e cu putinta, impartasiti cititorilor povestea debutului in presa (cum ati ajuns in presa si primele experiente). Cum arata piata de media in acel moment ? Ce asteptari si aspiratii aveati (daca aveati) in momentul in care ati ajuns intr-o redactie ? A existat vreun mentor la inceputul carierei ? Cum a evoluat presa si cum v-ati fi dorit atunci sa evolueze ? Cum vedeti viitorul presei ?

Personal as vrea sa vad ca presa are un viitor. Poate sunt copil, dar vreau sa cred ca din generatiile noi se vor ridica si jurnalisti ”pur sange”. Vreau sa vad ca putem sa facem ceva pentru a avea o presa demna, nu una care sa prabusesca la prima suflare.

Din punctul asta de vedere, articolul asta are si un motiv egoist : sunt la inceput de drum si vreau sfatul celor care au trecut prin asta.

Inteleg ca multi au scris deja despre tema asta prin diverse interviuri sau chiar in articole de pe blog. Unele povestiri insa merita repetate. Mai mult, sper ca leapsa sa se raspandeasca la cat mai multe persoane. Pana atunci, indraznesc sa o adresez urmatorilor :

Cariere Media, Hari Popescu, Iulian Budoi, Ovidiu Zara, Pagina de Media, Ralu Caranfil, Realitatea Fm blog, Reporter Virtual, Sentinta ,Toni Momoc, Ioan T. Morar, Vlad Petreanu, Catalin Tolontan, Iulian Comanescu, Cristian Grosu, Subiectiv si multi alti jurnalisti pe care i-am omis fara voie dar ale caror experiente mi-ar placea sa le citesc.

• Posted in: Brubleme, D'ale blogului, De prin jurnale, Go...somewhere, Sentimente
• Discussion: 12 Comments »

Nu as fi crezut niciodata ca sunt atat de multi fani ai culorii mov(generic). In ultimii ani vad tot mai multi oameni care poarta mov. Imi amintesc ca atunci cand eram mai tanara eram jignita pe strada pentru ca purtam mov. Pe vremea aceea movul era cazut in dizgratie. In ultimii 4ani a devenit o culoare ”de top”, aleasa de designeri si promovata ca fiind ceva fresh. Nu pot sa inteleg de ce movul era considerat in romania culoarea femeilor usoare desi in realitate este o culoare care inseamna putere, belsug, speranta, viitor, creativitate, curaj, sacralitate, mister…

Dar nu despre asta doresc sa vorbesc . Mai multe despre semnificatia si istoria culorii aici si aici .

Problema mea incepe tot de cand eram mai mica si am aflat ca in curcubeu este culoarea violet si nu mov cum stiam eu. De aici am intrat intr-o serie de confuzii. Care e diferenta dintre mov si violet? Purple si Violet din engleza sunt aceleasi cu movul si violetul nostru? care e mai rosu si care e mai albastru?

Pentru mine culorile din partea stanga a imaginii de mai jos sunt violet si cele din partea dreapta sunt mov.

Dupa cum am spus, confuzia este si mai mare atunci cand apar cele doua culori in engleza, violet vs purple . Eu le vad in aceeasi maniera precum violet si mov. Adica mov/purple e mai rece si violet este putin mai cald.

Wikipedia spune care e purple si care e violet, dar dilema ramane desi, intr-un fel, imi sustine ideea.

Am observat ca sunt multe articole pe internet in care se dezbate purple vs violet.

M-am gandit chiar ca movul ar putea fi mauve-ul din engleza. Dar nu mi se pare ca se aseamana.

Aaa si mai simt sa clarific ca Purple-ul englez nu seamana cu purpuriul romanesc. Ambele, si purple si purpuriul nostru isi au originea in ”purpura” latina, pigment natural, visiniu inchis.  Purpurul nostru este definit astfel: PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj. De culoare roșu-închis ca a purpurei. Eu o percep ca ceva intre visiniu si ciclam.

Sunt curioasa voi cate culori aflate intre rosu si albastru(adica gama violet) cunoasteti?

Cum nu am gasit nimic oficial cu privire la diferentele coloristice, desi este o explicatie pe wikipedia. Prin urmare, ce parere aveti? Care-i una? Care-i alta?

• Posted in: blogate, Brubleme, De prin jurnale, Sentimente
• Discussion: 4 Comments »

Un articol semnat de Piticu mi-a amintit ca astazi este Ziua Internationala a Libertatii Presei. Uitasem. Tot astazi este si ziua jurnalistului Robert Turcescu. Asta da predestinare, sa te nasti in Ziua Libertatii Presei (desi data a fost stabilita ulterior) ! Profit de ocazie si ii urez un sincer La multi ani!

Desi ma ambitionez sa il contrazic pe Piticu si sa spun ca presa in Romania are un viitor, imi e forarte greu sa nu-i dau dreptate. Nu se poate ignora faptul ca presa romaneasca e in picaj. De curand FJSC-ul are cont pe Facebook si cu ocazia asta primesc si eu o tona de amicitii de la studenti pe care nu ii stiu decat dupa nume (in cel mai bun caz dupa figura) si incerc sa imi amintesc daca am vorbit macar o data. Singurul motiv pentru care le dau add este curiozitatea: oare cati dintre ei vor ajunge efectiv jurnalisti ?  Nu zic de cei de-acum. Sunt anul 3 si au alte prioritati…cum ar fi sa licenta (sau examenul la Sociologia Jurnalistilor de miercuri).

Anul asta m-am aventurat in presa, in radio mai precis. M-a prins atat de tare, incat de cand am intrat in sesiune si implicit in vacanta ma simt ca in sevraj. E greu de descris senzatia din momentul intrarii in Casa Presei Libere, cladire in care miroase mai mereu a hartie tiparita. Nici macar nu am treaba cu presa scrisa : adevarul este ca mi-e teama de presa scrisa. Momentan…

Sa revin : m-am aventurat, deci, la Radio Realitatea FM. Am ramas placut impresionata sa fiu intrebata de diferiti colegi de facultate daca pe mine m-au auzit la radio. Realitatea FM este un radio micut, dar care nu e legat deloc de Realitatea TV. Chiar daca redactia este intr-o camera cam cat o sufragerie, chiar daca unii oameni au plecat (din cauza crizei), chiar daca nu mi-au iesit toate materialele de prima data, chiar daca Gigi Becali mi-a inchis telefonul in nas, energia transmisa de oamenii care fac acest radio sa existe m-a incurajat. Am invatat cat de mult am putut de la ei si vreau sa invat cat mai mult. Mai toti au 10-15 ani de presa in spate. Trebuie sa recunosc ca acest lucru m-a facut sa ma simt foarte mica la inceput, dar m-au acceptat si asta m-a facut sa am incredere in mine.  Ce faceam mai exact? Interviuri, stirute…chestii d-astea mai usoare dupa cum spune Iulian, producatorul matinalului. Usoare erau mai degraba temele abordate: educatie, cultura, social. De cate ori ma aventuram(cel putin la inceput) in economie sau politica, imi prindeam urechile. Acum, am inceput sa le mai inteleg….dar mai am de invatat cum merg treburile. Din pacate (sau din fericire) pentru  a scrie o stire, trebuie sa o intelegi pe deplin.

In aceasta perioada petrecuta pe holurile realitatii am intalnit o singura figura cunoscuta din facultate(un coleg care a terminat acum 2 ani).  Sunt convinsa ca mai sunt si alti oameni, oameni care vin la alte ore dar ma asteptam la un aflux mai mare de fosti absolventi. Stiu, e criza, nu sunt posturi , internshipurile sunt destul de stresante (tot in regimul asta am lucrat si eu) si totusi imi e greu sa cred ca au disparut ambitiile jurnalistice. Prin urmare tind sa ii dau dreptate lui Piticu…studentii la jurnalism nu prea opteaza pentru presa.

Totusi, anul asta am avut niste profi care lucreaza sau au lucrt in trust si am facut vizite pe la televiziuni. La Realitatea TV oamenii pareau aproape speriati de faptul  ca studentii stiau ce e aia o “burtiera”.

Despre libertatea reala a presei din Romania prefer sa nu discut. Consider ca ma depaseste subiectul. Poate ca sunt mult prea tanara sa fi simtit pana acum constrangeri de acest tip.

Vreau sa cred ca presa are un viitor, ca presa isi va reveni. Ca cititorii isi vor pune ochelari si nu vor mai citi toate tabloidele, ca jurnalistii vor gandi inainte sa scrie si vor verifica ceea ce scriu, ca tinerii jurnalisti vor intelege mai clar ideea de deontologie si ca obsesia mogulilor va disparea,  ca politicienii se vor impusca, ca PSD-ul va face cursuri de politologie cu noii recruti care nici macar ce inseamna socialismul nu stiu, ca presa se va lupta cu influentele si ca va incerca sa educe, ca cititorii vor avea standarde mai ridicate, uff…de la presa incepe totul…

Poate ca voi ajunge azi la cheful presei….sa vedem…totul depinde de cat de mult invat pentru examenul de miercuri.

• Posted in: Brubleme, Facultate, felie de viata, Go...somewhere, Sentimente
• Discussion: 5 Comments »

Dupa cum ati citit in titlu, pe 2 martie e baba mea. Si daca baba prevesteste cum imi va fi anul in curs, sunt curioasa daca ar functiona un wishlist. Asadar:

Visez de cand ma stiu ca de ziua mea…nu conteaza anul, mereu am visat asta…deci, de ziua mea sa am camera plina plina cu flori parfumate de primavara: Zambile, ghiocei, narcise, frezii, albastrele, lalele si ce fori frumoase mai sunt primavara. As vrea sa ma imbat cu parfumul lor.

Mi-as dori sa imi depasesc temerile, sa nu imi mai frica de nimic, sa am curaj sa fac ce imi regizez in cap asa cum am gandit acel lucru, sa fiu taioasa si considerata periculoasa(in sensul profesional) si sa fiu mai atenta si mai adaptabila.

Mi-as dori sa fiu mai odihnita si sa nu renunt la lucrurile care imi plac si sa inteleg ceea ce bolborosesc politicienii si restul papagalilor de la tv si sa gandesc mai repede ca sa ii incoltesc, vreau sa fiu jurnalist, vreau sa scriu mai bine, mai repede si fara greseli si mai ingenios, mai creativ…vreau sa fac cariera si sa schimb lucrurile, vreau sa fiu puternica si sa ma impun.

Si vreau sa am o dictie mai buna, si o postura mai degajata si sa nu ma mai panichez si sa fac lucrurile ca la carte.

Vreau sa stiu mai multe, vreau sa citesc mai mult si sa retin ce citesc, sa iau licenta cu o nota decenta si sa intru la master la buget ca sa nu ma simt cumva fortata sa renunt la el, vreau sa uit lucrurile din trecut care ma bantuie in fiecare moment cand pur si simplu stau.

Vreau un reportofon bun, o tableta grafica, un aparat foto decent,

Vreau sa fiu inteleasa de ceilalti, vreau…multe…

Prea multe…nu-i asa ca nu se vor indeplini?

• Posted in: Brubleme, De prin jurnale, Go...somewhere, reverii, Sentimente
• Discussion: 6 Comments »

De cateva zile mi s-a pus in cap ca vreau sa fac un reportaj despre martisoare. Va dati seama ca mi se pusese foarte bine din moment ce il veti asculta mai jos. Si uite ca astazi (duminica) am facut un reportaj…sau mai bine zis am incercat. O sa va deranjeze partea tehnica – uff…ea mereu imi strica planurile – .Daca va deranjeaza altceva astept critici.  Mi-a fost greu sa gasesc tarabe unde se vand martisoare si nu plasticuri, mi-a fost si mai greu sa ii abordez pe astia cu kitschurile intr-un mod incomod. Am gasit martisorari, dar nu am avut atata curaj sa ma pun cu bisnitarii. Totusi, sper sa va placa reportajul. Mi-ar placea mult sa primesc feedback. Daca va intrebati de ce nu e pe post la RFM, motivul este calitatea proasta a inregistrarii…reportofon plictisit si zgomot muult in Piata Romana.

Ascultare placuta!

Martisor

Ps: 5 min jumate are reportajul( nu se vede in player)

Ps2: Asta e martisorul meu pentru toti baietii care imi citesc blogul si care sunt suparati ca ei nu primesc cadouri de 1 martie.

• Posted in: audio, Brubleme, stiri
• Discussion: No Comments »

In ultima vreme am citit articole de pe Vox Publica . Nu stiu daca pentru ca zaream figuri cunoscute la articole noi si apoi ma pierdeam printre alte articole cu titluri interesante , sau pur si simplu d-aia.

Am observat ca foarte multe articole sunt atacate prin comentarii urate, offtopic sau jignitoare atat la adresa autorilor cat si la adresa continutului articolului. De ce? Nu e Vox Publica un loc de opinie? Am mai observat si ca multi il injura pe patronul trustului. Sa inteleg ca tot ce are legatura cu trustul Realitatea Catavencu e virusat de Vantu Power?  He he…nu e chiar asa. In afara de locul gazduirii are Vox Publica vreo legatura cu trustul? Mai multi din cei care scriu acolo nu sunt jurnalisti, sau daca sunt, nu sunt musai din trustul Realitatea Catavencu. De ce sunt injurati? De ce sunt toti autorii injurati?

Este oare o problema de calitate a textelor? Ma indoiesc,zau, pentru ca un acelasi articol e injurat pe vox publica si pe blogul autorului e laudat.

E vorba de calitatea cititorilor? Ma indoiesc iarasi pentru ca autorii nu sunt bloggeri/jurnalisti mediori.

Atunci ce nu le convine cititorilor de pe Vox Publica?

Uneori ma gandesc ca sunt cititorii realitatii.net care , plictisiti de comentat articole de informare , sper sa capete putina atentie de la bravii autori de pe Vox Publica.

Cred ca oamenii care comenteaza pe Vox Publica nu pricep esenta articolului respectiv si de aceea injura. Stiu, asa fac  adesea si persoane apropiate mie. Daca nu inteleg ceva se irita si injura.

Poate ca autorii de pe Vox Publica folosesc cuvinte mult prea greoaie. Asta e chestia cu jurnalistul de opinie . Nu e pentru oricine. La jurnalismul de informare, jurnalistul e dator sa explice si lu’ tusa din varful dealului ce se intampla. La jurnalismul de opinie totul e subiectiv. Desi, uneori,autorii folosesc atitudinea asta : “Daca folosesc cuvinte dintr-un anumit registru, pun o restrictie pe articol”, literalmente, mesajul insemnand : “If you don’t get it, it’s not for you !”. Cu toate astea, Vox Publica e un taram liber. Nu cred ca e supus vreunui mogul, nu cred ca se practica persuadarea sau cenzura.

“Jurnalist cu nume sonor…da…trebuie injurat…da…e tinta perfecta.” Probabil asa vorbesc comentatorii in serie de pe Vox Publica. Si apoi comit infractiunile. Nu se uita la text de multe ori. Injura si desfiinteaza articole pe care nu le-au citit, prin argumente care nu exista.

Bine, pe blogul personal exista un public deja format. Pe Voxpublica ai mereu surprize…

Picture link

• Posted in: blogate, Brubleme, povesti de adormit copii, un portret pe luna
• Discussion: 11 Comments »