Sandy

Cand eram mica cel mai bine ma simteam scotocind in dulapul mamei.  Mama avea rochii elegante, pantofi cu toc si materiale necroite inca. Ma rasfatam jucandu-ma cu esarfele mamei, ma simteam ca o printesa atunci cand imi prindeam cu un ac de siguranta o bucata de satin in jurul taliei. Vedeam ce mai e nou in dulap si visam la momentul in care voi fi destul de mare sa  imbrac hainele mamei.

Iata-ma azi. Nu sunt prea diferita fizic fata de mama acum 15-18 ani. Tocmai mi s-a pus pata sa scotocesc in dulapul mamei. Cred ca vechile obiceiuri dispar greu. Caut acel ceva din copilarie. Si de data asta nu e numai un sentiment pe care il caut. Cand eram mica aveam un material superb de arlechin. Fireste…Visul meu era atunci sa il fac salopeta. Partea proasta e ca , indiferent cat as fi fost de mica, materialul n-ar fi fost suficient pentru o salopeta. Cel putin asa imi spunea bunica, ghidul meu spiritual cand venea vorba de “vreau hainuta aia”. De cateva zile ma obsedeaza un lucru. Daca pantaloni lungi nu vor iesi, o sa fac salopeta cu pantaloni scurti. Dar vreau materialul. Acum!!! Doar n-o sa o astept pe mama sa aiba timp sa scotoceasca in dulap… > Il caut singura. Si daca il gasesc pana postez acest articol, va voi povesti si ce planuri am cu el.

Si iata ca l-am gasit! Intr-un final… Brublema este tiparul. Pt ca pantalonii sunt mai complicat de facut.

Ce a iesit, cititi in articolul urmator…

Acest articol ar fi trebuit sa apara sambata trecuta, dar, pentru ca m-am apucat sa fac pantalonii si pentru ca a 2-a zi am plecat la mare, am uitat sa ii dau “publish”.

• Posted in: De prin jurnale, povesti de adormit copii, reverii, Sentimente
• Discussion: 2 Comments »

Nu vreau sa fie cu suparare, imi iubesc jurnalul online, dar nu pot sa scriu chiar orice si oricand pe net. Sunt lucruri pe care prefer sa le tin intr-un jurnal analogic. Sunt lucruri pe care nu am timp sa le notez online. Problema este ca nu as putea sa scriu tot ce simt pe o simpla agenda. Vreau sa semene cu blogul meu. Vreau personalitate, vreau viata, vreau mov. Pentru mine jurnalul trebuie sa fie ca blogul. A durat un an jumate pana a fost gata blogul acesta(ma pregatesc de un an jumate pt mutarea pe .ro, dar m-am mutat efectiv din decembrie). Am cautat in vreo 100 de teme mov pana am hotarat ca aceasta e cea mai potrivita pentru mine. Am editat la aceasta tema cat as fi putut face una de la 0. Dar a meritat. De aceea vreau un jurnal handmade. Vreau sa-l caut (si l-am gasit) si sa imi las amprenta asupra lui. Nu o sa il modific…nu la asta ma gandeam. Ma gandeam ca trebuie sa il umplu cu ganduri, cu vise, cu sperante. Si stiti si voi ce debit de ganduri am. “I can’t stop thinking at things and i allways dream about my literature.” Majoritatea poeziilor si nuvelelor  mele s-au nascut din vise puse la timp pe hartie. Pana deschid PC-ul sa notez uit visul. Dar ce poate fi mai frumos decat sa am un blog langa care pot dormi. Un blog pe suport de hartie, care sa fie mov si care  sa imi fie aproape oricand imi trece prin minte ceva.  As putea scrie orice bucata literara cu ajutorul unui jurnal mov. Culoarea aceasta ma inspira si toata lumea stie ca scriu cu pixuri mov, folosesc post-its-uri mov, florile mele sunt mov, hainele, accesoriile, pantofii, in curand si camera mea o sa fie mov…dar jurnal mov nu am avut pana acum.

Eu m-am indragostit de acesta , dar si acesta si se pare absolut superb. Defapt sunt toate superbe, dar tre sa imi aleg, nu’?

Astazi plec la mare. Cand ma voi intoarce o sa am muuulte de povestit.

• Posted in: Uncategorized
• Discussion: 3 Comments »

E deja trecut de ora 3….dar nu am avut o alta idee de titlu. Nu ma pot hotari daca nu am somn din cauza caldurii sau din cauza portiei de tort de ciocolata  pe care am mancat-o acum o ora. Cert este ca sunt obosita si ma tot zvarcolesc in pat negasindu-mi o pozitie in care sa adorm.

Astazi am fost preocupata de dulapul meu cu haine. Niciodata nu iti dai seama cate(si ce) haine ai decat atunci cand pur si simplu nu mai ai loc si trebuie sa mai renunti la o parte din ele. Am dat peste haine despre care nici nu stiam ca le am, sau pe care nu le-am purtat de ani. Daca acum ceva vreme scriam pe facebook ca m-am ingrasat si ca explodeaza fustele pe mine, acum va spun ca ma incap pantalonii. Aveam cateva perechi pe care eram gata, gata sa le modific pentru cativa cm.

Tot prin dulap am gasit si cateva materiale foarte dragute care asteapta sa fie croite. De aceea, azi am croit o bluza de tip top superba dintr-un material satinat de culoarea perlei, care are un imprimeu frumos cu flori si flururasi. Maine dimineata o voi termina. Mai am cateva cusaturi de facut. De ceva vreme lucrez la o rochie verde de stil anii ’30. E o rochie pe care o visez de muulta vreme.  Tot zic ca o sa lucrez la ea mai des, dar in ultimul timp am cam abandonat-o. Ma tot gandeam sa postez pe blog poze cu ea in diferite stadii atunci cand o voi termina . Voi vedea.  Astazi m-am simtit creativa si ma gandesc serios ca pana plec la mare saptamana aceasta(inca nu stiu ziua exacta) sa tin masina de cusut ocupata. Si asa ma vait ca nu am niciodata timp sa imi fac haine.

In alta odine de idei, am gasit niste reviste Almanah din anii ’80. Le caut de multa vreme pentru ca stiam ca sunt undeva…prin casa…si mare mi-a fost mirarea sa le gasesc fix sub ochii mei intr-un raft al bibliotecii. Prin urmare am de scanat multe reclame vechi foarte interesante si presimt ca presa de ieri poate fi oricand transformata in actualitate.

• Posted in: blogate, Brubleme, De prin jurnale, felie de viata
• Discussion: 1 Comment »

Iata ca a trecut aproape o luna de cand nu am mai asezat nimic pe hartia electronica a jurnalului online.

Caut un radio care sa ma adopte. Momentan m-a adoptat Realitatea FM, dar nu pentru multa vreme. Am un CV bunicel pentru varsta mea si destula ambitie pentru a face ceea ce imi place.

Totusi, despre radio va voi povesti cu alta ocazie. In scurta mea vacanta m-am plimbat prin magazine…multe magazine, prin toate Mall-urile si complexurile comerciale Nu cautam nimic special. Voiam sa vad cum mai sunt preturile, ce mai spune moda…chestii de acest gen. In afara ca lucrurile de culoare mov imi atrag atentia mult mai usot decat alte lucruri, nu sunt foarte pretentioasa. Singura pretentie pe care o am este sa imi cumpar haine si incaltaminte care sa aiba masurile mele. Cum se  poate ca o persoana cu masurile 85-60-90 si marimea 35 la pantofi sa nu isi gaseasca nimic de imbracat si incaltat pe masura sa? Deci nimic… Aproape in nici un magazin nu exista incaltaminte de masura 35. Cum se face? In zilele noastre tot mai multe femei au masuri in cele 2 extreme. Ori prea mari, ori prea mici. Producatorii nu se orienteaza si ei?

Si daca nu stiati, masurile hainelor nu s-au mai recalculat din 1978. Am facut un interviu cu Maria Grapini pentru Realitatea FM pe aceasta tema mai demult. Stau si ma gandesc ce sa fac. Daca pe haine le pot modifica sau realiza chiar de la 0, ar trebui sa invat sa imi fac si pantofi?

• Posted in: audio, blogate, Brubleme, De prin jurnale, Ecofriendly
• Discussion: 12 Comments »